X 
Arşiţa stiri: 199
Jocurile Olimpice stiri: 166
Transnistria stiri: 1415

PLDM, PCRM, PD și PL, împotriva demisiei membrilor CEC

5 noi. 2015,, 11:10   Puterea
4358 3

PLDM, PCRM, PD și PL, împotriva demisiei membrilor CEC
Foto: publika.md

Demersul fracțiunii socialiștilor privind inițierea procedurii de demitere a membrilor Comisiei Electorale Centrale a fost respins de celelalte partide parlamentare. Subiectul a fost discutat în cadrul ședinței plenare de astăzi a Parlamentului, informează NOI.md.

Potrivit deputatului socialist Vasile Bolea, membrii CEC au încălcat grav prevederile Codului electoral în timpul alegerilor locale generale din 2015. „Concurentul electoral Dorin Chirtoacă a utilizat în spoturile sale electorale imagini cu persoane străine, ceea ce contravine legii. Sancțiunea prevăzută pentru asemenea acțiuni este excluderea din cursă. CEC nu a respectat legea și a emis un simplu avertisment”, a explicat Bolea.

La rîndul său, spicherul Andrian Candu a precizat că Parlamentul nu este instanță de judecată pentru a proba vinovăția membrilor CEC într-o situație sau alta. Și, deputații PL, și cei din PLDM au criticat inițiativa, acuzîndu-i pe socialiști de faptul că urmăresc doar interese politice.

„Vă rog să încetați a face politică atunci cînd este vorba de lege. Alegerile locale au fost validate de Curtea Constituțională”, a spus liberalul Mihai Ghimpu.

„Considerăm greșită abordarea răfuielilor politice. Este invocat un temei politic aici. Astăzi Parlamentul nu dispune de niciun document care ar dovedi că alegerile au fost nedemocratice”, a precizat vicepreședintele Parlamentului Liliana Palihovici.

Pe de altă parte, liderul PCRM, Vladimir Voronin, a precizat că, înainte de a adopta orice decizie în privința membrilor CEC, Parlamentul trebuie să audieze raportul de activitate al instituției. Politicianul a amintit că în februarie expiră mandatele membrilor Comisiei, iar Parlamentul trebuie să identifice un nou mecanism de numire în funcție a acestora.

„Vom ajunge la aceea că trebuie să-i realegem. Aici iar o să apară interese de grup și de partid, dacă nu vom modifica legea cu privire la CEC. Trebuie să facem în așa fel, ca aceste interese politice să nu predomine”, a spus Voronin.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав