X 
Arşiţa stiri: 195
Jocurile Olimpice stiri: 164
Transnistria stiri: 1458

Putin: Rusia ar putea să facă uz de arme de înaltă precizie în cazul unei amenințări la adresa securității sale

12 oct. 2015,, 17:50   Externe
5223 1

Foto: antena3.ro

Rusia ar putea utiliza arme de înaltă precizie în cazul unei amenințări la adresa securității sale, iar partenerii săi trebuie să știe acest lucru, a declarat duminică președintele rus Vladimir Putin, într-un interviu acordat canalului public de televiziune Rossia-1, potrivit RIA Novosti.

'În principiu, toți partenerii noștri, cel puțin la nivel de experți, știu că Rusia are astfel de arme. Dar una este să se cunoască aceasta la nivel de experți și cu totul altceva este ca (celelalte țări) să se convingă că ele există cu adevărat și că sînt într-adevăr de foarte înaltă calitate.

Avem specialiști foarte bine instruiți și pregătiți care să le poată utiliza în mod sistematic. Și, nu în ultimul rînd, Rusia are voința de a folosi aceste arme în cazul în care aceasta corespunde intereselor naționale ale statului și poporului rus', a declarat Vladimir Putin, în interviul acordat cunoscutului jurnalist Vladimir Soloviov.

Federația Rusă a folosit în Siria arme de înaltă precizie împotriva Statului Islamic. Flotila rusă din Marea Caspică a lansat rachete de croazieră împotriva teroriștilor, scrie RIA Novosti.

'Aceste rachete au intrat în serviciu în 2012. Raza lor de acțiune este de 1.500 km, dar acestea sînt desigur arme high-tech, de înaltă precizie. Intenționăm să reutilăm forțele noastre armate nu doar cu astfel de rachete, ci și cu echipamente moderne terestre, cu alte echipamente aeriene. Acestea sînt sisteme complexe și (...) sînt și eficiente', a afirmat liderul rus.

Putin a indicat că rachetele lansate din Marea Caspică împotriva teroriștilor au făcut 147 de rotații la o altitudine între 80 și 1.300 de metri, iar viteza lor a fost comparabilă cu cea a unui avion cu reacție. La replica moderatorului că serviciile secrete americane au anunțat că unele din rachetele de croazieră ruse au deviat de la țintă și au căzut în Iran, președintele Putin a spus: 'Serviciile de informații americane sînt cele mai bune din lume, dar nici ele nu știu totul'.

'Serviciile secrete americane sînt cele mai bune din lume, dar să nu aruncăm cu piatra în ele. Sînt dintre cele mai puternice, dar nici ele nu știu totul și nici nu trebuie să cunoască', a insistat Putin, adăugînd că Rusia are arme similare celor americane: nu sînt nici mai bune, nici mai rele — 'sînt la fel'.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав