Transnistria stiri: 1447
Preşedintele stiri: 4072

Lăcustele fac ravagii în sudul Rusiei (VIDEO)

6 aug. 2015,, 22:00   Externe
5530 10

Foto: reuters.com

Miliarde de lăcuste s-au abătut asupra unor terenuri agricole din sudul Rusiei, devorînd culturi întregi şi obligîndu-i pe oficiali să declare starea de urgenţă în regiune, relatează CNN.

O zonă vastă, de cel puţin 800 de hectare, este afectată de valuri de insecte uriaşe – de pînă la opt centimetri lungime -, care au distrus lanuri de porumb şi alte culturi.

Potrivit unor oficiali locali, această zonă nu s-a mai confruntat cu un asemnea fenomen de 30 de ani, potrivit Mediafax.

Cel puţin 10% la sută din culturi au fost deja distruse, potrivit unor funcţionari, care avertizează că lăcustele ameninţă mijloacele de subzistenţă a agricultorilor locali.

Mergînd prin ceea ce a mai rămas dintr-un lan de porumb din regiunea Stavropol, un agricultor, Piotr Stepancenko, arată îndurerat. „Priviţi, nu a mai rămas nimic din porumb. Lăcustele au mîncat tot, de la frunze şi pînă la ştiuleţi”, spune el.

Televiziunea de stat leagă fenomenul de modificările climatice – inundaţii şi creşterea temperaturilor atmosferice peste medii.

Oficiali de la Ministerul rus al Agriculturii au declarat stare de urgenţă, dar par neputincioşi în împiedicarea distrugerii.

Ei afirmă că-şi intensifică eforturile de a salva recolta cu ajutorul avioanelor, în lupta împotriva dăunătorilor.

Însă temperaturile ridicate, afirmă ei, scad eficienţa pesticidelor puternice pe care le folosesc.

De asemenea, unii oficiali afirmă că valul de lăcuste se deplasează rapid în sudul Rusiei, uneori prea repede pentru ca autorităţile să ţină pasul, lăsînd o dîră de distrugere în urma lor.

„La Kalamikia, Astrahan, Volgograd şi în Dagestan lăcustele nu mai au ce devora, aşa că s-au mutat către alte surse de hrană”, declară Tatiana Drişceva de la Centrul Agticol al Rusiei, o organizaţie guvernamentală. „Au o anvergură a aripilor de 12 centimetri, ca rîndunicile”, a adăugat ea.

Unii locuitori furioşi, care riscă ruina, au postat înregistrări video în care apar luptînd împotriva valului de lăcuste. Dar toate eforturile lor par zadarnice în faţa acestui val copleşitor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?