Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4075

Reacţia Rusiei la prelungirea sancţiunilor

22 iun. 2015,, 20:00   Externe
7892 6

Foto: socportal.info

Moscova consideră că sancţiunile UE impuse Rusiei şi care au fost prelungite luni sunt ''nejustificate şi ilegale'', a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, avertizând că Rusia va răspunde la decizia blocului comunitar cu măsuri reciproce. ”Nu e nimic nou. În schimbul de sancţiuni există principiul reciprocităţii – aceasta este baza abordării noastre”, a afirmat Peskov, potrivit RIA Novosti.

”Noi nu am fost şi nu suntem iniţiatorii unor astfel de măsuri, dar în acest caz vom acţiona pornind de la principiul reciprocităţii”, a insistat Dmitri Peskov.

În opinia sa, continuarea unei astfel de practici va aduce prejudicii nu numai economiei ruse, ci şi intereselor economice ale statelor europene care au decis sancţiunile. Miniştrii de externe din statele membre ale Uniunii Europene au decis luni, la Luxemburg, prelungirea sancţiunilor economice împotriva Rusiei până la sfârşitul lunii ianuarie 2016.

Decizia şefilor diplomaţiilor din UE a fost luată în contextul în care sancţiunile instituite la adresa Moscovei, după anexarea Crimeii şi declanşarea conflictului armat din estul separatist al Ucrainei, expiră la sfârşitul lunii iulie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?