X 
Transnistria stiri: 1435
Preşedintele stiri: 4033

Vasili Chirtoca: Noi sîntem printre puținii care au păstrat și au sporit patrimoniul posesorilor de bonuri

15 mai. 2015,, 13:30   Politică
12127 19
Василий Киртока: Мы одни из немногих, кто сохранил и существенно увеличил собственность боновых вкладчиков
Foto: noi.md
Interviu oferit de candidatul la funcția de primar general al municipiului Chișinău Vasile Chirtoca

- Domnule Chirtoca, Dumneavoastră gestionați singura companie din Moldova, un fost fond de investiții și de privatizare, care, primind bonurile patrimoniale ale populației, nu doar a păstrat întreprinderile încredințate de către acționari și a sporit considerabil valoarea lor, dar și păstrați denumirea organizației, conducerea și datele de contact. Totuși astăzi, cînd candidați la postul de primar general, apar declarații răsunătoare la adresa Dvs. precum că unele dintre afacerile Dvs. au fost create din contul acționarilor, că o parte din patrimoniul acționarilor le-ați vîndut și le-ați pierdut, că Dvs. nu achitați dividende, deoarece folosiți banii fostului fond de investiții. Dvs. într-adevăr v-ați dezvoltat toate afacerile din contul mijloacelor fondului?

- Este o istorie, într-adevăr, interesantă. La mijlocul anilor 90, în Moldova au fost create, mi se pare, 48 de instituții de privatizare: fonduri, trusturi. În aceste structuri și-au investit bonurile un milion și jumătate de oameni, care locuiau atunci în republică. Toate aceste instituții de privatizare, cu excepția fondului nostru și a altor 2-3, care au fost redenumite, mult mai mici, au falimentat, acționarii lor au rămas nu doar fără acțiuni, dar și fără speranța de a restabili ceva. Asemenea deținători de bonuri sînt peste un milion. Nouă, astăzi ni se propune să ne asumăm răspunderea pentru toată țara, pentru toate procesele de privatizare, care au avut loc aici.

Compania DAAC Hermes Grup – repet, una din 2-3 din întreaga țară, dar care este cea mai mare și care a păstrat patrimoniul deponenților, astăzi are 90 de mii de acționari. Calculați: peste 1 milion de oameni, care și-au investit bonurile în alte organizații și care au pierdut totul – și 90 de mii de acționari ai companiilor noastre, al căror patrimoniu a fost păstrat și majorat, potrivit estimărilor, de zece ori. Unde sînt acțiunile celorlalți un milion și jumătate de oameni? Nimeni nu-și amintește de ei. Noi însă sîntem ultimii mohicani. Mai mult, noi avem aceeași adresă, aceeași denumire, aceleași numere de telefon, cu același conducător. Nu ne ascundem de nimeni și sîntem gata să răspundem la toate întrebările și la orice critică.

În general, astăzi, deja putem vorbi deschis despre faptul că privatizarea în schimbul bonurilor patrimoniale, în esență, a fost un experiment nereușit. Această temă – a privatizării în schimbul bonurilor, care, chipurile, avea scopul să-i facă pe oameni proprietari bogați – le-a ajutat politicienilor, pe parcursul mai multor ani, să-și rezolve problemele, creînd din fondurile de privatizare un fel de paratrăsnet. Iar mulți manageri de fonduri au devenit niște ținte vii. Unii dintre colegii mei de atunci nu mai sînt în viață.

Aceasta este o problemă foarte serioasă, iar noi, uneori, facem glume triste cu colegii: „Compania noastră, într-o oarecare măsură, servește drept unul dintre factorii de stabilitate din țară, deoarece, pe parcursul a 20 de ani, politicienii și jurnaliștii slab informați canalizează nemulțumirea oamenilor spre noi, iar noi ne străduim să neutralizăm această nemulțumire, achitînd dividende sau explicîndu-le oamenilor situația, sau acordînd ajutorul necesar”.

Noi tîrziu am înțeles că privatizarea în schimbul bonurilor a fost pentru autoritățile de atunci doar un act politic. Ea trebuia desfășurată urgent, deoarece țării i-au fost promise credite. Au venit străinii, au lansat campania „Bonul Tău – Viitorul Tău”.

Apropo, aceiași străini au organizat ulterior privatizarea pămînturilor „Pămînt”, care în popor a fost supranumită „Mormînt”, deoarece în rezultat, a fost practic distrusă agricultura Moldovei. Iar apoi iarăși au venit și acum ne învață să consolidăm aceste pămînturi. Este un experiment foarte „interesant”, care, în final, a generat pierderi foarte mari în economia noastră.

Deși noi toți atunci nu aveam experiență. Experiența trecerii de la capitalism la socialism pe atunci era, însă experiența tranziției inverse nu exista. Și noi, desigur, putem acum să-i criticăm pe străini pentru proiectul privatizării, soldat cu eșec, dar eu cred că ei atunci tot nu știau multe lucruri.

Amintesc să bonurile nu puteau fi cumpărate, ele erau schimbate pe acțiunile fondurilor investiționale sau ale întreprinderilor, bani nu erau, erau mijloacele pe care noi, fondatorii, le-am introdus la crearea fondului, noi am obținut (după mulți ani de colectare a pachetelor de control al acțiunilor) întreprinderile fără bani, într-o stare destul de jalnică, ce necesitau investiții. Din păcate, din lipsa de experiență sau poate intenționat, autoritățile creau condiții pentru ca participanții la acest proces să sufere eșec. Nu era permisă procurarea pachetului de control al acțiunilor. Erau create cele mai diverse probleme pentru gestionarii fondurilor.

Dar noi – eu vorbesc despre fondul nostru – am rezistat, am învins. Noi am ieșit din procesul de privatizare drept unul dintre cele mai mari instituții de privatizare, cu pachete de acțiuni împrăștiate. Am avut nevoie de mult timp pentru a ne consolida. Iar astăzi, 90 de mii de acționari de-ai noștri, într-adevăr, dețin active, care costă cu mult mai mult decît pe timpul privatizării. Spre deosebire de ceilalți peste un milion de oameni, care și-au investit bonurile.

- Se vorbește că Dvs. ați vîndut și ați pierdut foarte mult patrimoniu de valoare…

- Pentru dezvoltare este nevoie de bani. Dar, în primul rînd, banii erau necesari pentru procurarea pachetelor de acțiuni în scopul deținerii pachetului de control. Spre exemplu, noi am ieșit din privatizare, avînd doar 13% din acțiunile SA „Agromașina”, 22% - „Hidroimpex” SA, 18% - „Pielart” SA, 8% - „Floarea Soarelui” SA, 12% - Agroconservit” SA, 6% - „Fabrica de sticlă din Chișinău” SA, cîte 20% de acțiuni la gospodăriile piscicole (600 ha de iazuri”) etc.

Totodată, toate aceste întreprinderi au fost împovărate de datorii enorme și fie deja nu funcționau, fie erau în pragul sistării activității. Noi am deținut și acțiunile unor obiecte comerciale din Chișinău și suburbii, pe care le-am vîndut. Noi am vîndut 42% din Combinatul de uleiuri și grăsimi de la Bălți, deoarece aveam nevoie de investiții enorme în capitalul circulant (circa 30 de milioane de dolari) și, în paralel, nu existau niciun fel de restricții la exportul semințelor de floarea-soarelui din țară. Totodată, în Ucraina și România asemenea restricții erau.

Noi l-am transmis într-o stare tehnică bună (am instalat o linie de îmbuteliere în sticle din plastic, o linie de hidratare a uleiului etc.) cu finanțe bune și, datorită acestui fapt, astăzi aceasta este o întreprindere care se dezvoltă bine. Noi am vîndut și pachetele noastre de acțiuni la fabricile de zahăr și de vinuri, precum și un șir de depozite.

Mijloacele obținute au fost utilizate pentru procurarea acțiunilor întreprinderilor strategice pentru noi. Această activitate a fost încheiată deja după criza din 1998, în urma căreia, timp de mai mulți ani, noi am fost obligați să restituim datoriile față de bănci și stat create pînă la noi.

Doar la două întreprinderi noi nu am reușit să procurăm pachetul de control, iar în rezultat, în urma înțelegerii dintre directorii acestor întreprinderi și funcționarii publici, aceste întreprinderi au fost falimentate. În pofida multor probleme, prin care am trecut, astăzi noi deținem controlul la circa 40 de întreprinderi din diferite domenii ale industriei și din sfera serviciilor, dintre care trei au fost procurate nu cu bonuri, ci cu bani: „Holda argintie” SA, „Taxi Service” SA, și „Viorica Cosmetic” SA. Totodată, costul real al acestor active a crescut de cel puțin 20 de ori.

- Dar cum rămîne cu celelalte afaceri ale Dvs.? Cea cu automobile, spre exemplu?

- Aș dori să-mi dezamăgesc oponenții. Eu nu am venit sărac în privatizarea contra bonuri. Către anul 1994, eu deja eram un businessman format, cu experiența gestionării de stat. Prima firmă am creat-o în 1989, cînd intenționam să plec din funcția de inginer-șef de proiecte al unuia dintre cele mai mari institute de proiectare din Chișinău – cu mult înaintea privatizării. Este vorba despre cooperativa „Golubaia volna”, ce se ocupa cu epurarea apelor reziduale ale întreprinderilor industriale. Noi am început foarte bine și în Moldova, și în Ucraina. Tehnologiile noastre se bazau pe cercetările Institutului Gospodăriei Apelor din orașul ucrainean Rovno.

În paralel cu planurile mele de a pleca de la stat, în 1989 mi s-a propus funcția de director al altei organizații de proiectare de stat. Eu aveam multe idei în această privință, de aceea am acceptat și timp de trei ani am majorat de cîteva ori volumul vînzărilor, am utilat-o bine și am dublat numărul angajaților. În paralel, „Golubaia volna”, care a fost transformată în compania „Golvo” SRL, iar din 1992, aceasta a început să se ocupe de comerțul cu metale, automobile, calculatoare și alte grupe de mărfuri. Această companie are deja 26 de ani, ea acum se numește DAAC „Ecoplant” și, din nou se ocupă de proiecte în domeniul ecologiei.

În 1990, eu am creat întreprinderea mică „Poliproject”. Noi ne ocupam cu confecțiile, organizarea expozițiilor, cu comerțul. Însă, desigur, nu ne ajungea timp, deoarece gestionarea institutului de proiectare îmi lua, practic, tot timpul. Eu aveam parteneri – prietenii mei. Unul dintre ei, Arcadie Andronic, este un vechi amic și partener de atunci. Acum compania îi aparține lui.

În 1992, eu am plecat din funcția publică și am început să mă ocup intens de afaceri. Noi am deveni fondatorii bursei de mărfuri „Moldova”, am creat compania financiară „DAAC Invest”, care a obținut prima licență din țară, în calitate de participant profesionist al pieței hîrtiilor de valoare. Noi am avut, de asemenea, o întreprindere în Sankt-Petersburg (membru al bursei de valori) și o mare întreprindere comercială la Moscova. Operam cu hîrtii de valoare, cu vouchere, metale, produse petroliere. Apoi compania „Golvo” SRL, împreună cu partenerii ruși, a creat societatea pe acțiuni DAAC-Hermes, pentru a începe comerțul civilizat cu produse petroliere, automobile și calculatoare (în 1993 „Golvo” SRL a obținut statutul de dealer al companiei IBM, iar în 1994 de dealer al companiei Skoda). Cei care și-au depus bonurile la oficiul central de pe Ștefan cel Mare 202, au putut vedea salonul nostru auto, amplasat în holul acestei clădiri, precum și calculatoare IMB, cu care a fost dotat oficiul.

După introducerea leului în 1993, cînd multe întreprinderi au ajuns într-o situație dificilă, a început privatizarea. În 1994, compania „DAAC Hermes” SA a fondat fondul investițional DAAC Hermes, investind în el, împreună cu partenerii, peste un milion de dolari SUA. Și această companie s-a dezvoltat în paralel cu fondul – dar nu în baza lui. Vreau încă o dată să menționez că această companie a fost creată și a început să activeze cu succes în baza colectivului și capitalului „Golvo” SRL, care a fost creată cu cinci ani înainte de intrarea noastră în privatizare.

Astăzi, noi reprezentăm 11 mărci de automobile. În baza direcției de profil a fost creată compania DAAC System. Această activitate, de asemenea, a fost lansată înaintea privatizării. Astăzi, ea este una dintre cele mai mari companii din domeniul integrării sistemelor, realizînd un șir de proiecte interesante internaționale și locale.

- Care este soarta bonurilor investite de către acționarii Dvs.?

- Fondul investițional, în care și-au investit bonurile patrimoniale acționarii noștri, în 2007, în conformitate cu legislația moldovenească, a fost reorganizat în DAAC Hermes Group. Astăzi, aceasta este o companie ale cărei active sînt de zece ori mai mari decît au fost imediat după privatizare.

Acestei companii îi aparțin complexe imobiliare sub forma a două centre comerciale (în cartierul Sculeni și la Botanica), două întreprinderi constructoare de mașini, care activează și se dezvoltă, produc tehnică nouă. Noi am creat un puternic birou de construcții la aceste întreprinderi.

Acestei companii îi aparține întreprinderea de procesare a cerealelor din Drochia – una dintre cele mai puternice din regiune, fabrica de parfumerie și cosmetică „Viorica”, complexul imobiliar „Pielart”, 600 ha de iazuri, o mie de hectare de terenuri agricole și un șir de alte obiecte. Și toate acestea aparțin celor 90 de mii de acționari.

Precum am amintit mai sus, noi am ieșit din privatizare cu pachete de acțiuni fragmentate și noi am lucrat mult pentru a obține pachetele de control ale întreprinderilor. Pentru a atinge acest scop, am avut nevoie de mai mulți ani, dar anume acest fapt ne-a permis, în primul rînd, să asigurăm patrimoniul și să investim mijloace reale în întreprinderi. Iar în al doilea rînd, să majorăm costul activelor, deoarece o acțiune a unui pachet simplu costă cu mult mai puțin decît acțiunile din pachetul de control.

Totodată, trebuie să ținem cont că în schimbul bonurilor au fost privatizate întreprinderi împovărate cu datorii de milioane. Astăzi, întreprinderile din portofoliul DAAC Hermes Grup nu au datorii față de bugetul de stat și fondul social al țării. De asemenea, noi am reuși să privatizăm și terenurile adiacente întreprinderilor, fapt ce s-a făcut deja nu contra bonuri, ci cu banii reali, cîștigați de societatea pe acțiuni.

Activitatea companiei este deschisă complet, timp de 20 de ani iese de sub tipar publicația „DAAC Hermes pres”, anual se desfășoară adunările acționarilor, permanent funcționează anticamera pentru acționari, cu aceleași telefoane ca și în urmă cu 20 de ani. Există un fond de acordare a ajutorului pentru acționari, distribuit de un consiliu, format din acționari.

- Dar cum rămîne cu dividendele? De ce compania este acuzată de faptul că nu achită dividendele?

- În pofida dificultăților economice cu care se confruntă întreprinderile din Moldova, ținînd cont de crizele economice, una dintre care afectează țara noastră în prezent, compania DAAC Hermes grup de trei ori a anunțat despre achitarea dividendelor, alocînd în acest scop în total peste 6,2 milioane de lei, ceea ce constituie 48% din profitul total al societății.

Totodată, conform hotărîrii adunării generale a acționarilor privind reorganizarea fondului în holding și răscumpărarea acțiunilor, în perioada 2006-2008 au fost răscumpărate acțiunile de la 13 528 de acționari. Totodată, trebuie să ținem cont de faptul că SA DAAC Hermes și-a răscumpărat acțiunile la prețul lor nominal (legea prevedea doar 50% din nominal). Valoarea totală a plăților a constituit 6 654 103 de lei, plus 252 856 de lei dividende, achitate pentru aceste acțiuni.

După această achitare, acționarii societății au hotărît în cadrul adunării generale ca toate mijloacele să fie direcționate pentru dezvoltarea și întărirea bazei materiale, pentru ca aceste active să crească. Pentru ca, în cele din urmă, cîndva, bonul sau acțiunile acelor oameni să se transforme în ceea ce au așteptat ei.

Veniturile pot fi obținute prin două căi – achitarea dividendelor (este calea companiilor create din banii acționarilor) și creșterea continuă a valorii patrimoniului, ce revine unei acțiuni. Într-o țară, unde sînt puțini bani pentru dezvoltare, unde întreprinderile necesită investiții, noi sîntem nevoiți să mergem acum pe cea de-a doua cale.

În timpul privatizării contra bonuri, oamenilor li s-a insuflat o speranță prea mare că ei vor putea trăi din dividendele obținute din bonurile lor. Era promovată o publicitate masivă, care forma opinia publică, însă nimeni nu vorbea despre realitate. Despre faptul că în rezultatul unei inflații galopante, înregistrate la începutul anilor 90, cînd întreprinderile luat credite cu 200 de procente, în rezultatul pierderii legăturilor economice și de producție, în rezultatul furturilor de proporții, care aveau loc în ajunul privatizării – întreprinderile privatizate decădeau și ajungeau în fonduri într-o stare jalnică.

Totodată, fiecărei întreprinderi îi reveneau foarte mulți acționari. Vedeți și singuri: pentru a achita cîte două mii de lei pentru 90 de mii de acționari este nevoie de 180 de milioane de lei. Totodată, întreprinderile pe care le-am procurat în schimbul bonurilor, iar ulterior le-am consolidat pachetele de control, dețineau (iar o parte și acum dețin) imobile, hale, care trebuiau reparate, utilaje ce trebuiau înlocuite, personal care cere înnoire, instruire, investire de mijloace.

Putem să sistăm dezvoltarea întreprinderilor și să contribuim la distrugerea lor, iar în scopuri populiste să achităm dividende (neserioase). Sau să majorăm valoarea întreprinderilor din contul dezvoltării lor. Or, Dvs. la fel faceți cu proprietatea personală. Dacă, de exemplu, trebuie să faceți reparație în apartament sau casă, atunci la consiliul familiei adoptați decizia să amînați cumpărăturile scumpe sau vacanța.

Adunarea generală a acționarilor a decis să dezvolte, dar nu să distrugă întreprinderile. Și eu consider că această hotărîre este corectă. Deoarece cel mai important lucru este faptul că au fost păstrate acțiunile acționarilor noștri la întreprinderile în care ei și-au investit bonurile. Valoarea acestor întreprinderi a crescut și continuă să crească. Iar în acest sens, acționarii noștri au viitor.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?