X 
Arşiţa stiri: 233
Transnistria stiri: 1423
Preşedintele stiri: 4130

Ex-șef adjunct al penitenciarului 13, condamnat la 4 ani cu suspendare

15 mai. 2015,, 11:45   Societate
2786 0

Foto: twitter.com

Fostul şef-adjunct al Penitenciarului nr.13, împreună cu patru subalterni au fost condamnaţi pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu şi a fals în acte publice. Asta după ce procurorii au contestat sentinţa judecătoriei militare. Decizia a fost luată de judecătorii Curții de Apel.

În perioada 2009-201, şeful-adjunct al penitenciarului a facilitat, în mod ilegal, angajarea unui deţinut în funcţia de hamal-muncitor auxiliar în cadrul detaşamentului de deservire gospodărească al Penitenciarului nr.13, funcţie, în care o zi de muncă prestată se echivalează cu două zile de ispăşire a pedepsei cu închisoarea.

Într-un alt episod, fostul sef-adjunct al Penitenciarului nr.13 este învinuit că, a acționat în comun cu subalternii săi, prin denigrarea imaginii conducerii închisorii, urmărind scopul demiterii şefului penitenciarului, au escortat, în mod sistematic, o condamnată în birourile de serviciu ale instituţiei, unde, prin ameninţări, au influenţat-o să depună plîngeri împotriva unui angajat al închisorii.

Deţinuta a fost impusă să declare că ar fi fost violată de către angajat şi impusă să întreţină relaţii sexuale cu un alt deţinut, de la care ar fi rămas însărcinată. Ulterior, inculpaţii au impus deţinuta să confirme declaraţiile denigratoare şi în faţa reprezentanţilor mass-media.

Recent, Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău a admis apelul procurorului, a casat sentinţa judecătoriei militare Chişinău prin care inculpaţii au fost achitaţi şi a pronunţat o nouă hotărîre, fostul şef-adjunct al Penitenciarului nr.13 fiind recunoscut culpabil şi condamnat la 4 ani închisoare, cu suspendare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau a exercita anumite activităţi în organele de drept timp de 3 ani.

Prin aceiaşi decizie, cei patru foşti specialişti ai serviciului securitate ai închisorii au fost condamnaţi la cîte 3 ani 6 luni închisoare, cu suspendare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau a exercita anumite activităţi în organele de drept timp de 3 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Declarația deputatului PAS Vasile Șoimaru despre o eventuală interzicere a Bisericii Ortodoxe Moldovenești (în cadrul Patriarhiei Moscovei) a provocat o mare rezonanță. Ce biserică, în opinia dumneavoastră, ar trebui să existe în Moldova?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав