Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4067

Președintele Serbiei refuză să impună sancțiuni Rusiei

14 mai. 2015,, 14:15   Externe
3157 1

Foto: agerpres.ro

Serbia va menține o poziție neutră și nu va impune sancțiuni Federației Ruse, a declarat președintele sîrb Tomislav Nikolic, în timpul convorbirilor purtate cu Valentina Matvienko, președintele Consiliului Federației (camera superioară a parlamentului rus), care a efectuat miercuri o vizită la Belgrad, după cum a relatat, în pagina sa electronică, postul de radioteleviziune din Voivodina (RTV), citat de mass-media ucrainene.

'Credem în continuare că Rusia și Uniunea Europeană trebuie să-și rezolve divergențele prin negocieri și sîntem dispuși ca prin președinția OSCE (pe care Serbia o exercită în acest an) să contribuim la rezolvarea deplină și cît mai repede posibil a crizei din Ucraina', a afirmat Tomislav Nikolic, citat de Unian.

Serbia, aliat tradițional al Moscovei, a declarat în repetate rînduri că nu are de gînd să se ralieze sancțiunilor UE împotriva Rusiei, chiar dacă un astfel de demers contravine dorinței sale de a adera la Uniunea Europeană, notează presa ucraineană.

Premierul sîrb Alexandar Vucic declarase anterior că nimeni nu poate dicta țării sale să instituie sau nu sancțiuni împotriva Federației Ruse, care a susținut guvernul de la Belgrad în privința problemei Kosovo.

În timpul unei recente vizite la Belgrad, comisarul european pentru extindere și politici de vecinătate, Johannes Hahn, a opinat că Serbia ar trebui totuși să instituie sancțiuni împotriva Moscovei, întrucît aderarea la UE înseamnă și o aliniere la politicile comune.

SUA și UE au impus o serie de sancțiuni, pe etape, împotriva Rusiei pentru rolul său în criza ucraineană.

Statele Unite nu doresc sancțiuni împotriva Rusiei, dar acestea sînt necesare pentru a asigura pacea în Ucraina, a declarat miercuri secretarul de stat John Kerry, vorbind înainte de summitul miniștrilor de externe din țările NATO în Antalya (sud-vestul Turciei).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?