Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4065

Curtea Supremă de Justiţie pledează ca judecătorii să se bucure de mai puţine garanţii

11 mai. 2015,, 10:45   Societate
2482 0

Foto: noi.md

Curtea Supremă de Justiţie a propus diminuarea garanţiilor de imunitate a judecătorilor. Potrivit unei iniţiative legislative, magistraţii vor putea fi pedepsiţi contravenţional de către instanţă.

În prezent, judecătorii pot fi amendaţi doar dacă membrii Consiliului Superior al Magistraturii decid să le retragă imunitatea.

Autorii iniţiativei cred că diminuarea garanţiilor de imunitate va lipsi judecătorii care au săvîrşit delicte contravenţionale de orice posibilitate de a se eschiva de răspundere pentru faptele lor.

"Judecătorii săvîrşesc unele contravenţii administrative, inclusiv încalcă regulile de circulaţie rutieră şi, pentru a aduce un mesaj societăţii că atît judecătorii, cît şi alţi subiecţi sînt egali în faţa legii şi pentru faptul că au încălcat legea trebuie, să fie atraşi la răspundere contravenţională şi să nu aibă imuntate absolută", a afirmat un membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Teo Cîrnaţ.

Reprezentanţii Curţii Supreme de Justiţie speră că diminuarea garanţiilor de imunitate îi va lipsi pe judecătorii care au comis abateri de posibilitatea de a se eschiva de la răspundere. Unii magistraţi nu sînt de acord cu noua iniţiativă legislativă.

"Ar fi o greşeală să-i se ridice imunitatea unui judecător care poate fi cercetat contravenţional. Dacă e vorba de contravenţie nu este legat de serviciu, nu este legat de funcţie, nu este abuz, nu este corupţie, de ce adică ar trebui să fie aşa o iniţiativă", a spus judecătorul Ion Busuioc.

Oamenii susţin iniţiativa şi spun că toţi trebuie să fie egali în faţa legii:

"Da, eu sînt pentru ca ei să fie lipsiţi de imunitate şi trebuie traşi toţi la răspundere."

"Fără doar şi poate că nu-s boieri mari şi nu trebuie să fie o castă aparte. Eu nu-s de acord şi cu multe lucruri, adică li s-au ridicat salariile."

"Egali ca toţi oamenii. Trebuie să răspundă în faţa legii. Să nu aibă nicio prioritate."

Anterior, prevederi similare au fost declarate neconstituţionale printr-o Hotărîre din 11 noiembrie 2014 a Curţii Constituţionale. Anul trecut, Consiliul Superior al Magistraturii nu a primit nicio solicitare de a ridica imunitatea judecătorilor implicaţi în delicte.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?