X 
Transnistria stiri: 1448
Preşedintele stiri: 4073

Iranul şi SUA au reluat discuţiile în cadrul dosarului nuclear iranian

17 mar. 2015,, 01:00   Externe
2036 0

Foto: agerpres.ro

Secretarul de Stat american John Kerry şi ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif au reluat luni, la Lausanne, discuţiile în dosarul nuclear iranian, în contextul apropierii termenului-limită - sfârşitul lunii - al unui acord politic, relatează Reuters.

La întâlnire iau parte secretarul american pentru Energie Ernest Moniz şi şeful delegaţiei iraniene la negocieri Ali Akbar Salehi, care s-au întâlnit şi duminică, pentru a negocia detalii tehnice cu privire la limitarea programului nuclear iranian.

Kerry a îndemnat Iranul să facă o serie de concesii, care să le permită celor şase mari puteri să ajungă la o înţelegere asupra cadrului politic în vederea încheierii unui acord final cu Teheranul privind anularea sancţiunilor impuse Republicii islamice în schimbul limitării programului ei nuclear.

Părţile şi-au dat ca termen-limită data de 30 iunie pentru finalizarea acordului final. Iranul şi marile puteri - China, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Statele Unite (membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU) plus Germania (G5+1) - urmează să se întâlnească săptămâna aceasta, tot la Lausanne, însă data acestei întâlniri nu a fost anunţată încă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?