Transnistria stiri: 1402
Preşedintele stiri: 4057

"Rog să opriți Sabatul": Makarevici caută protecție la Putin

26 aug. 2014,, 01:19   Showbiz
7884 11
Foto: ntv.ru
Liderul trupei "Mașina vremeni", Andrei Makarevici, care s-a pomenit în centrul unui scandal din cauza concertului în Ucraina, i-a scris o scrisoare președintelui Vladimir Putin.

În adresarea către liderul rus, al cărei text a apărut în mass-media, muzicianul îi cere lui Putin să "opreasca Sabatul, care discreditează numele lui".

"A treia săptămînă nu contenește fluxul constant de noroi și calomnie, care se revarsă peste mine din paginile ziarelor și ecranul televizorului. Sînt numit "prieten al juntei", "colaborator al naziștilor", "trădător", - a declarat Andrei Makarevici.

În scrisoare artistul explică în detaliu din ce cauză a ajuns în centrul scandalului, după care deputații au propus să-i fie retrase toate distincțiile de stat.

"Unica "crimă" pe care am săvîrșit-o, este că în orașul Sviatogorsk, în tabăra de refugiați din Donețk și Lugansk în cadrul unei acțiuni de caritate am cîntat trei melodii pentru copiii acestor refugiați", - aprecizat Andrei Makarevici.

Jurnaliștii observă, că prin această scrisoare Makarevici a încălcat propria promisiune de a nu se adresa mai mult președintelui, pe care a dat-o în luna decembrie.

De notat, că secretarul de presă al președintelui FR, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze situația cu artistul. La postul de radio "Eho Moscvî" el a subliniat că "nu se consideră în drept" de a spune ceva la acest subiect, în ciuda faptului că "ar vrea să spună foarte multe".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?