X 
Transnistria stiri: 1403
Preşedintele stiri: 4062

În următoarele cinci luni, în Moldova vor veni peste 250 de milioane de dolari de la UE şi Banca Mondială

25 iul. 2014,, 11:00   Economie
3462 2
Foto: noi.md
„În următoarele cinci luni, în Republica Moldova vor veni peste 250 de milioane de dolari de la Uniunea Europeană şi Banca Mondială, prin intermediul unui şir de alte proiecte investiţionale”, a anunţat joi premierul Iurie Leancă în cadrul unei întrevederi la Guvern cu reprezentanţii băncilor comerciale din Republica Moldova.

Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la Serviciul de presă al Guvernului, premierul a menţionat că drept urmare, presiunea asupra leului va scădea, precizînd că deja se observă elemente de apreciere a leului în raport cu principalele valute internaţionale.

"Efectele sancţiunilor impuse de Federaţia Rusă nu creează riscuri majore pentru parametrii macroeconomici principali", a spus Leancă.

Premierul a mai menţionat că Moldova are nevoie de un sistem bancar transparent, previzibil, care să contribuie la dezvoltarea economiei Republicii Moldova. "Băncile sînt un element extrem de important nu doar al economiei şi al sistemului financiar din Republica Moldova, ci şi al funcţionării statului în ansamblu. Pentru noi reprezentanţii mediului de afaceri şi ai sistemului bancar sînt parteneri egali de dialog şi de interacţiune", a spus Iurie Leancă, menţionînd că Guvernul îşi doreşte un dialog constructiv cu reprezentanţii sistemului bancar.

Părţile au făcut un schimb de opinii privind modificările operate la cadrul legal din domeniul financiar. În special, s-a discutat despre prevederile menite să sporească transparenţa şi siguranţa sistemului bancar, precum şi despre pachetul de legi privind reforma justiţiei, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în această săptămînă.

De asemenea, au fost puse în discuţie subiecte ce vizează ultimele tendinţe din sistemul financiar-bancar, fiind menţionat rolul acestuia în dezvoltarea economiei naţionale, precum şi acţiunile care urmează să fie întreprinse de către instituţiile statului, în colaborare cu cele financiare, pentru a diminua impactul negativ al restricţiilor la exportul produselor moldoveneşti pe piaţa rusească. La rîndul lor, reprezentanţii sistemului bancar şi-au manifestat deschiderea pentru conlucrare şi disponibilitatea de a sprijini eforturile statului în vederea redresării situaţiei în care s-au pomenit agenţii economici în urma sancţiunilor impuse de Federaţia Rusă. Totodată, ei s-au pronunţat pentru un dialog activ în procesul de perfecţionare a cadrului legal ce reglementează activitatea domeniului financiar.

La întrevedere au participat şi miniştrii Economiei, Finanţelor, Agriculturii şi Industriei Alimentare, precum şi conducerea Băncii Naţionale a Moldovei şi a Asociaţiei Băncilor din Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?