Transnistria stiri: 1403
Preşedintele stiri: 4062

Moldova a aprobat lichidarea Comitetului Valutar Interstatal al CSI

17 iul. 2014,, 11:45   Economie
4180 0
Foto: noi.md
Guvernul Republicii Moldova a aprobat proiectul de lege referitor la ratificarea protocolului privind încetarea Acordului privind constituirea Comitetului Valutar Interstatal de la 26 mai 1995, informează NOI.md.

Potrivit ministrului Finanțelor al Republicii Moldova, Anatolie Arapu, protocolul numit a fost semnat la 25 octombrie 2013 la Minsk, în cadrul şedinţei Consiliului şefilor de stat ai Comunităţii Statelor Independente.

Țările CSI au decis să lichideze comitetul numit, deoarece acesta și-a îndeplinit obiectivele principale în perioada anilor 1996-2008. Astfel, din 2009 Comitetul Valutar Interstatal CSI nu a avut nicio ședință. Activitatea acestuia a fost, practic, suspendată. Republica Moldova a ratificat Acordul privind înființarea Comitetului Valutar Interstatal al CSI la 18 iulie 2002.

În același timp, luînd decizia de a desființa Comitetului Valutar Interstatal, țările CSI au convenit cu privire la cooperarea în continuare a statelor-membre ale Comunităţii în domeniul repartiţiei financiare şi de credit, acţiunilor de plată şi a circulaţiei monetare. Se preconizează ca cooperarea țărilor CSI în domeniul repartiţiei financiare şi de credit, acţiunilor de plată şi a circulaţiei monetare să fie asigurată de Adunarea permanentă a miniștrilor de finanțe din statele membre ale CSI și organele CSI de cooperare sectorială în acest domeniu, inclusiv Consiliul Coordonator al conducătorilor serviciilor fiscale ale CSI, Consiliul șefilor organelor de stat de reglementare a piețelor valorilor mobiliare, Consiliul Coordonator Interstatal al șefilor de supraveghere a asigurărilor, Consiliul Coordonator pentru Contabilitate de pe lîngă Comitetul Executiv al CSI, precum şi de Banca Interstatală.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?