Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

În Parlament a fost organizată „lupta cu prejudecăţile” (FOTO, VIDEO)

16 iul. 2014,, 17:50   Societate
4694 0
Foto: noi.md
Pe 16 iulie, în incinta Parlamentului a fost inaugurată o expoziţie de caricaturi, dedicată activităţii femeilor în politică, informează NOI.md

La ceremonia de deschidere a vernisajului, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, le-a mulţumit organizatorilor – Fondul Naţiunilor Unite de Dezvoltare pentru Femei (UNIFEM) – pentru abordarea acestei teme actuale. Corman a menţionat că „satira este o metodă originală de luptă cu prejudecăţile”. El a mai atras atenţia asupra faptului că în Moldova 19% dintre aleşii poporului sînt femei, acest indicator fiind aproape de cel european – 23%.

Deputata Ana Guţu, de asemenea, a menţionat că tema este interesantă, însă a aşteptat mai multă diversitate în tablourile prezentate. Guţu a recunoscut că i-au fost făcute şi ei caricaturi şi că îi plăceau, dacă nu aveau tentă xenofobă.

Autorul lucrărilor, caricaturistul Alexandru Dimitrov a relatat că ideea vine de la UNIFEM, împreună cu care au fost editate două culegeri de caricaturi pe tema egalităţii femeilor în politică, după care a venit şi ideea expoziţiei.

„Femeia, desigur, trebuie să fie prezentă în politică. În mod ideal, începutul feminin înseamnă raţiune, mai multă responsabilitate pentru viitor. Cu cît sînt mai multe femei în politică, cu atît sînt mai puţine războaie, în opinia mea”, notează Alexandru Dimitrov.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?