X 
Arşiţa stiri: 195
Jocurile Olimpice stiri: 164
Transnistria stiri: 1458

Un regizor moldovean a fost invitat să monteze un spectacol în Italia

10 iul. 2014,, 18:25   Societate
4458 0
Foto: timpul.md
Cunoscutului regizor, actor și scenarist Alexandru Grecu i s-a propus să monteze spectacolul „O vînătoare de şobolani” de Peter Turrini, pe scena unui teatru din oraşul Parma, informează NOI.md cu referire la agenția Moldpres.

Regizorul a relatat că a actorii au fost selectați în urma unui casting și deja a avut loc prima repetiţie de la distanţă.

„Este vorba de o piesă socială, în două acte, în care joacă patru actori. Săptămîna viitoare voi pleca la Parma, unde voi lucra mai multe zile asupra acestui spectacol. Premiera va avea loc în luna august”, a spus Alexandru Grecu.

Acesta nu este primul spectacol pe care regizorul moldovean îl montează în străinătate: în 1997, la sediul ONU din Geneva, a avut loc premiera spectacolului muzical "Viitorul este al nostru", în regia lui Grecu.

În 1990 Alexandru Grecu a fondat Teatrul „Satiricus”, pe care îl conduce pînă în prezent. El este, de asemenea, preşedinte al Uniunii Teatrale din Moldova. În 2010 i s-a conferit titlul de Artist al Poporului, iar în 2014 a fost decorat cu ordinul „Meritul Cultural” în grad de comandor al României.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав