Transnistria stiri: 1402
Preşedintele stiri: 4058

Leancă și-a mustrat subalternii

25 iun. 2014,, 12:50   Politică
5576 3
Foto: noi.md
Reparația defectuoasă a unor porțiuni de drum din țară a stîrnt nemulțumirea premierului Iurie Leancă, care și-a mustrat subalternii la ședința de astăzi a executivului. Leancă a cerut explicații de la viceministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Boris Gherasim, pe marginea neregulilor semnalate de populație, transmite NOI.md.

Premierul s-a referit în special la modul defectuos în care a fost reparat traseul Cantemir-Comrat și o porțiune de drum din satul Copăceni, raionul Sîngerei. Mai mult, Leancă a cerut instituțiilor de resort să verifice cum au fost cheltuite cele 12 milioane de lei alocate în primul caz.

„Domnule viceministru, am văzut o știre despre un drum Cantemir-Comrat reparat anul trecut, care cică arată deja jalnic. Vreau să verificați această informație și să-mi raportați dacă este așa. Să verificați cum a fost construit și traseul central din satul Copăceni, raionul Sîngerei. Înțeleg că acolo nu a fost finalizat drumul, iar firma respectivă a primit deja o altă comandă”, a spus indignat Leancă.

Totodată, premierul a cerut ministrului Economiei, Anatol Arapu, să definitiveze lista neagră a companiilor care nu și-au îndeplinit angajamentele asumate, pentru a nu le implica în alte proiecte finanțate de stat.

„Noi am vorbit că la achiziții vom avea o listă neagră cu companii care nu și-au îndeplinit angajamentele și nu vor mai avea nicio șansă să beneficieze de alte proiecte finanțate de stat”, a spus Leancă.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?