Transnistria stiri: 1445
Preşedintele stiri: 4068

Studiu: Cele mai bune realizări în aplicarea politicilor anticorupţie le-a avut Ministerul Economiei (VIDEO)

5 iun. 2014,, 18:32   Societate
4886 1
Foto: noi.md
În Republica Moldova legislaţia în domeniul combaterii actelor de corupţie din autorităţile publice este bună, însă doar la nivel teoretic. La această constatare au ajuns autorii studiului „Monitorizarea implementării politicilor de combatere a corupției în organele puterii centrale în anul 2013”, prezentat astăzi de organizația „Transparency Internațional Moldova” și Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției.

Potrivit studiului, în anul 2013, a fost consolidat cadrul legal, fiind adoptate un şir de legi menite să asigure independenţa judecătorilor, să permită confiscarea extinsă a averilor dobîndite prin acte de corupţie, precum şi să permită testarea integrităţii. De asemenea, a fost introdusă răspunderea penală pentru îmbogăţirea nejustificată, au fost majorate amenzile pentru fapte de corupţie şi extinsă pînă la 15 ani interdicţia de a ocupa funcţii publice pentru cei condamnaţi pentru corupţie. Potrivit autorilor studiului, în linii generale, autorităţile publice monitorizate au depus eforturi pentru a asigura implementarea politicilor anticorupţie în anul 2013. Comparativ cu anul precedent, autorităţile au avansat ceea ce ține de declararea veniturilor şi proprietăţii, tratarea conflictelor de interese şi promovarea normelor etice, calitatea paginilor web, funcţionarea liniilor fierbinţi. Cu toate acestea, potrivit autorilor, există lacune şi omisiuni care împiedică bună aplicare a politicilor în domeniu.

„În plan teoretic Moldova devansează multe țări din CSI, însă la modul practic sînt probleme serioase. În țara noastră este mai simplu de tras la răspundere persoana care a depus declarația de avere cu întîrziere, decît pe cei care au cîteva conturi bancare peste hotare și o avere impunătoare”, a menționat directorul „Transparency International – Moldova”, Lilia Carașciuc.

Potrivit datelor studiului, cele mai bune realizări în aplicarea politicilor anticorupţie le-au avut Ministerul Economiei, Centrul Naţional Anticorupţie, Ministerul Justiţiei şi Serviciul Vamal, iar cele mai slabe – Ministerul Culturii.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?