Moldova are nevoie de gospodar. Moldova are nevoie de un Lucaşenco al său ©

În Republica Moldova creşte vertiginos numărul celor care cred că timpul experimentelor a trecut. Or, 23 de ani ţara trăieşte în condiţii de independenţă. Naţionaliştii, care au venit la putere în perioada „paradei suveranităţilor”, pe valul aşa-numitei „renaşteri a conştiinţe naţionale”, au fost schimbaţi cu agrarienii cu „pufuşor pe botişor”, foşti preşedinţi de colhozuri şi lucrători de partid de ranguri inferioare.

După agrarieni ţara a nimerit în mâinile coaliţiei de centru-dreapta, care s-a autointitulat Alianţă pentru Reforme şi Democraţie. Aceştia au gestionat atât de bine Moldova încât, la alegerile parlamentare anticipate din anul 2001, fosta opoziţie, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, a obţinut majoritatea constituţională în legislativ.

După 8 ani de guvernare comunistă, care pot fi definiţi o perioadă a şanselor ratate, la putere au venit forţele pro-europene, care au format, la început, Alianţa pentru Integrare Europeană, iar apoi, după căderea ruşinoasă a Guvernului, – Coaliţia pentru Integrare Europeană. Perioada guvernării acestor Alianţe-Coaliţii, după părerea majorităţii covârşitoare a cetăţenilor, este cea mai dezastruoasă în istoria Moldovei independente. Astfel, vedem că aceste alianţe, coaliţii..., în cei 23 de ani de guvernare nu au schimbat calitativ nivelul de trai al oamenilor. Naţionaliştii au fost schimbaţi de patrioţi, patrioţii de democraţi, democraţii de comunişti, comuniştii de liberali. Pe parcursul a 23 de ani de independenţă ţara nu a ieşit, nici pentru o clipă, din procesul de degradare. Au fost 23 de ani de minciună şi de furt pe faţă.

Oamenii au obosit de atâtea „cuvinte frumoase” şi „lucruri urâte”. Au obosit de atâta demagogie, europeană sau asiatică – nu contează. Au obosit de atâtea promisiuni, pe care politicienii nu se grăbesc să le onoreze. Au obosit de atâta neprofesionalism şi laşitate. Au obosit să vadă cum încalcă toate regulile, laice sau religioase. Au obosit de sărăcie şi dezamăgire. Au obosit de frică pentru soarta copiilor şi nepoţilor. Au obosit să lupte zilnic pentru supravieţuire. Au obosit să-şi urască propria ţară. Se pare că Republica Moldova nu se dezvoltă, dar este în cădere liberă. Nu întâmplător deja se crede că după alegerile parlamentare din toamnă situaţia nu se va schimba în bine. Chiar dacă se va schimba guvernarea.

Din toate republicile ex-sovietice numai la noi după fiecare alegeri (cu excepţia anului 2005) s-a schimbat guvernarea (lucru lăudat de Occident), dar acest „fenomen” nu a adus schimbări pozitive. Aceasta înseamnă că „secretul” nu constă în schimbarea puterii, ci în esenţa ei, în capacitatea ei de a gestiona ţara. Astfel, noi nu avem nevoie doar de schimbarea puterii, ci de schimbare în esenţă. Schimbarea însă nu înseamnă propunerile „corecte” venite din partea puterii sau a opoziţiei cu privire la integrare europeană sau alipire la Uniunea vamală, la alegerile directe ale judecătorilor, creşterea salariilor procurorilor sau optimizarea procesului de învăţământ. Nu se va schimba nimic dacă, sub alte lozinci, „tâlharii lor” vor fi înlocuiţi cu „tâlharii noştri”. Şi totul va fi reluat de la capăt – furturi, minciuni, degradare, umilinţă.

Schimbările în bine se vor produce odată cu venirea oamenilor noi, care vor veni nu să fure, dar să slujească Patriei şi cetăţenilor săi. Veţi zice că... nu există aşa oameni. Aceştia nu au fost până acum, dar ei există. Când zic aceasta nu am în vedere Olanda sau Franţa, dar o ţară cu care Republica Moldova are multe lucruri comune – Belarus. Eu spun despre acel care conduce de mulţi ani această ţară, despre tătuca (cum îl numesc cu dragoste cetăţenii acestea ţări) poporului belarus, Alexandru Lucaşenco. În Occident el este numit „ultimul dictator al Europei”, dar această „dictatură” de 20 de ani a însemnat ceva NORMAL pentru cele 9,5 milioane de locuitori ai ţării - fără ajutoare din partea Uniunii Europene şi fără credite de la Banca Mondială, fără vizite nenumărate ale cinovnicilor din afară, fără multă demagogie. Capitala Minsc este un oraş curat, foarte european, dar acest lucru se poate spune şi despre alte localităţi din Belarus. Pe străzi nu sunt săraci şi boschetari, or statul are grijă de această categorie de cetăţeni. În magazine găseşti produse naturale belaruse, accesibile tuturor şi de o calitate impecabilă. Aici se vând şi produse cosmetice autohtone, de calitate europeană. Belaruşii produc încălţăminte de calitate.

În Belarus statul controlează sectorul de producere. Fabricile şi uzinele nu au fost distruse, oamenii au locuri de muncă (ba chiar sunt şi locuri vacante). Salariile nu sunt exorbitante, dar sunt achitate la vreme. Tot transportul public este de producţie belarusă. Agricultura este în continuă creştere. De altfel, în această ţară izolată de Europa salariile şi pensiile sunt mai mari decât în RM, care tinde spre UE. Poliţiştii nu iau mită, fiindcă pot nimeri după gratii. Acest rezultat a fost obţinut graţie provocărilor organizate, care nu au caracter de campanie. Ele se organizează anul împrejur, ziua şi noaptea, iar în rolul de provocatori sunt înşişi colaboratorii speciali ai miliţiei. Acolo există corupţie, dar cinovnicii nu au case cu trei etaje şi nu se plimbă în maşini luxoase. În Belarus PUN LA DUBĂ persoane cu funcţii înalte pentru acte de corupţie, REAL. Medicina şi studiile sunt gratuite, iar pentru doritori există şcoli şi spitale private. Organele puterii din Belarus acţionează dur, dar aceasta nu înseamnă că belaruşii (de altfel, oameni foarte veseli şi deschişi) ar dori să schimbe acest mod de viaţă.

Guvernarea din Belarus nu este în afara criticii, dar acţiunile destabilizatoare sunt sancţionate. Oamenii au cam obosit de Lucaşenco, dar nu în măsură ca să-l schimbe cu altul. El este garantul stabilităţii, iar pentru belaruşi acest lucru înseamnă foarte mult. Cu atât mai mult că deocamdată nu există alternative reale „tătucului”. Lucaşenco este unicul conducător ex-sovietic despre care nu se poate spune că puterea a însemnat pentru el o cale de îmbogăţire personală. Acest om trăieşte exclusiv cu interesele Belarusului şi belaruşilor. Chiar şi în cele mai ingrate situaţii, inclusiv de izolare internaţională, preşedintele belarus nu şi-a trădat principiile, dar a apărat interesele ţării sale. Lucaşenco este omul cuvântului. Iată de ce belaruşii îi acordă încredere 20 de ani la rând. El este omul care nu tolerează corupţia, iresponsabilitatea, minciuna, birocraţia şi tâlhăria. Tot ce face el, face pentru cetăţeni, dar nu pentru cineva din Bruxelles, Washington, Moscova sau Varşovia. De aceea este iubit de poporul său.

Astfel trebuie să fie omul politic care conduce o ţară în momente de cotitură. Astfel trebuie să fie un lider care poate opri logica degradării şi a distrugerii. Cu părere de rău, în 20 de ani nu a fost un astfel de om în Republica Moldova, nu a fost cineva asemănător „dictatorului Lucaşenco”, pe timpul guvernării căruia belaruşii trăiesc fericit în propria ţară (dar nu spală „fundurile” în Italia). Nu este vorba de „mâna de fier”, fiindcă Republica Moldova nu se dezice de libertate. Or, noi avem nevoie de o libertate care ne-ar permite să trăim fericit în propria ţară. Noi avem nevoie de lucru, dar în propria ţară. Noi avem nevoie de medicină performantă, dar în propria ţară. Noi avem nevoie de drumuri, de poliţie onestă, de procurori şi de judecători cinstiţi, de pensii şi salarii destoinice. Noi dorim să ne mândrim cu ţara în care ne-am născut şi trăim.

Noi avem nevoie de un om care este gata să slujească ţara şi poporul. Noi avem nevoie de un om care să nu ne trădeze! Noi avem nevoie de un „tătucă”. Noi avem nevoie de propriul „Lucaşenco”. Astăzi este un astfel de om în politica moldovenească şi numele lui este Renato Usatâi. El este omul care poate reîntoarce societăţii moldoveneşti ceea de ce are cea mai mare nevoie – sentimentul dreptăţii. El va reda oamenilor încrederea în propriul stat. El va impune conducătorii – şi pentru aceasta are toate forţele şi dorinţa! – să explice oamenilor de unde au adevărate palate şi maşini luxoase, iahturi şi conturi mari în bănci. Iar dacă nu vor putea explica – totul va fi confiscat în folosul statului şi banii vor merge în buget.

Renato Usatîi nu a minţit pe nimeni niciodată. Puteţi avea încredere în promisiunile lui. El promite să revadă privatizarea ilegală, care a văduvit cetăţenii de mai multe întreprinderi rentabile. Toate bogăţiile privatizate ilegal vor reveni în proprietatea statului. Din structurile statului vor dispărea corupţii şi tâlharii. Toţi oamenii „cocoţaţi” în vârf de oligarhi vor fi concediaţi, iar cei care au încălcat legea vor fi traşi la răspundere. Usatîi va acţiona prompt, fără menajamente şi fără a da ascultare „stăpânilor”, inclusiv celor din Occident. Cei mai mari hoţi vor merge primii la puşcărie şi vor fi impuşi să întoarcă poporului miliardele furate. Numai după aceasta hoţii vor avea şanse să iasă la libertate.

În RM există omul care poate face acestea şi el se numeşte Renato Usatîi. El a elaborat şi este gata să implementeze Programul de revitalizare a industriei moldoveneşti. Pentru aceasta este nevoie de trei lucruri: dorinţă, dorinţă şi iarăşi dorinţă! El va readuce în societatea moldovenească unitatea, iar cetăţenilor ţării - sentimentul mândriei pentru ţară. Deşi este tânăr, el deja poate fi numit „tătucul moldovenesc”. În RM a apărut propriul „Lucaşenco”. Un bărbat adevărat, de care are nevoie ţara! Numai un nou lider, numai un om ca Usatîi poate schimba esenţa puterii în această ţară!

Renato Usatîi nu se teme de o izolare de care a avut parte Lucaşenco. Or, acesta este cel mai mic preţ pe care poate să-l plătească un adevărat lider pentru fericirea propriului popor.

Fiecare popor îşi merită conducătorii. Moldovenii, după atâţia ani de chin şi îndurare, merită un adevărat lider naţional!

Semion GURSCHII