X 
Arşiţa stiri: 195
Jocurile Olimpice stiri: 164
Transnistria stiri: 1458

Ministrul de externe al Marii Britanii, William Hague, efectuează o vizită de lucru la Chişinău

5 mai. 2014,, 13:45   Societate
3452 0
Foto: lifenews.ru
Ministrul Afacerilor Externe al Marii Britanii, William Hague, efectuează astăzi, 5 mai, o vizită la Chişinău, în cadrul unui turneu regional.

Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la Serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, programul vizitei prevede întrevederi ale oficialului cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, prim-ministrul Iurie Leancă, şi şefa diplomaţiei moldoveneşti, Natalia Gherman.

În cadrul întrevederii se vor discuta subiecte privind parcursul european al Republicii Moldova, relaţiile bilaterale şi situaţia din regiune, care s-a agravat după o confruntare în Ucraina între adepţii federalizării şi forţele guvernamentale.

În ajunul vizitei în Moldova, Ucraina şi Georgia, William Hague a declarat că scopul vizitei sale este de a exprima susţinerea acestor state în aspiraţia lor pentru integrarea europeană.

Ministrul şi-a exprimat speranţa că, odată cu intrarea în vigoare a Acordului de asociere RM-UE, pe rafturile magazinelor din Marea Britanie se va mări sortimentul de produse din Moldova şi, cu timpul, volumul comerţului dintre cele două state se va majora.

Potrivit lui William Hague, "în cazul apariţiei unor dificultăţi economice, Europa întotdeauna este dispusă să-şi deschidă economia – cea mai mare din lume – pentru a-şi ajuta vecinii să continue calea spre prosperitate".

Vorbind despre situaţia din regiune, inclusiv din Transnistria, ministrul englez a menţionat că reducerea tensiunii este în beneficiul intereselor tuturor.

"Este important ca autorităţile de la Tiraspol să continue de facto negocierile şi ca aceste negocieri să fie constructive. Regatul Unit şi partenerii noştri întotdeauna vor susţine integritatea teritorială şi suveranitatea Moldovei", a declarat William Hague.

La sfîrşitul vizitei, la ora 16.45, miniştrii de externe ai Republicii Moldova şi Marii Britanii vor susţine un briefing de presă.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав