Transnistria stiri: 1447
Preşedintele stiri: 4072

Transportatorilor din Transnistria li se interzice să transporte colete

22 apr. 2014,, 13:30   Societate
3566 1
Foto: noi.md
În Transnistria a fost introdusă interdicţia temporară la transportul de bagaje neînsoţite peste hotarele republicii. Un ordin în acest sens a fost emis de serviciul transportului şi gospodăririi drumurilor al autoproclamatei RMN, transmite NOI.md cu referire la Serviciul de presă al instituţiei.

Potrivit organului citat, companiilor de transport, transportatorilor şi şoferilor de pe rutele internaţionale regulate li se interzice să ia încărcături, spre exemplu, colete, pachete etc., pînă la un nou ordin.

Serviciul nu precizează motivele introducerii interdicţiei, precum şi nici direcţiile concrete. Totodată, vama din Transnistria recomandă transportatorilor să nu ia colete pentru a le trimite în Ucraina, din cauza unor posibile provocări din partea persoanelor care transmit aceste încărcături.

„Ni s-a interzis foarte strict, sub ameninţarea cu dosar penal, să luăm colete în transportul de pasageri. Acest fapt este legat de cazul de săptămîna trecută, cînd la punctul de trecere al frontierei cu Ucraina, într-un asemenea colet au fost depistate muniţii. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt”, a declarat şeful uneia dintre cele mai mari companii transportatoare de pasageri din regiune.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?