X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4017

Vasile Chirtoca: „Sîntem capabili să creăm o industrie de calitate şi la noi acasă, în Moldova”

22 apr. 2014,, 09:24   Economie
17956 13
Foto: noi.md
Grupul financiar-industrial DAAC Hermes Grup împlineşte, anul acesta, 20 de ani de activitate, iar compania fondatoare – DAAC Ecoplant – 25 de ani. În prezent grupul întruneşte peste 50 de întreprinderi independente, care au un singur proprietar şi o strategie de dezvoltare unică. În acest context, Capital Market a discutat cu preşedintele companiei DAAC Hermes Grup, Vasile Chirtoca, despre problemele ce ţin de dezvoltarea mediului de afaceri din Moldova.

– Domnule Chirtoca, avînd în vedere că întreprinderile din holdingul DAAC Hermes Grup activează atît în sectorul real, cît şi cu instituţiile financiare, aş dori să încep interviul cu o întrebare despre Acordul de liber schimb RM-UE. Specialiştii Dvs. au studiat acest document? Dacă da, atunci aţi putea să ne spuneţi care sînt prognozele lor privind impactul Acordului asupra companiilor din holding, în special?

- În primul rînd, specialiştii noştri încă nu au studiat întregul document. Procesul e în deplină desfăşurare şi e prematur să vorbim despre anumite aprecieri sau concluzii concrete. Acest document trebuie studiat împreună cu actele normative, regulamentele şi alte documente ale Uniunii Europene, la care face referinţă textul Acordului. Subliniez – este un volum de muncă enorm, pentru care e nevoie de timp şi de specialişti. Noi studiem acest document, am transmis materialele respective tuturor directorilor financiari şi managerilor şi, posibil, în luna mai, noi vom putea formula o primă opinie colectivă pe care ne vom strădui să o aducem la cunoştinţa conducerii ţării.

Aş vrea totuşi să remarc că posibilitatea obţinerii accesului nelimitat pe o piaţă mare ne bucură – este o perspectivă excelentă. Problema este în ce măsură vom putea corespunde cerinţelor acestei pieţe şi cît de repede va fi deschisă piaţa internă pentru produsele europene. Oricum, cred că acest acord nu va da un impuls serios pentru producătorul autohton pe termen scurt. De aceea, trebuie să ne gîndim la o perspectivă de lungă durată. Acest fapt nu este legat doar de faptul că am rămas în urmă din punctul de vedere al tehnologiilor (avem sectoare la un nivel destul de avansat) sau că la etapa iniţială vor exista anumite bariere pentru mărfurile noastre şi vor fi menţiune facilităţi pentru produsele europene foarte sensibile.

Problema noastră constă în faptul că noi din start pierdem din cauza lipsei unor baze financiare la majoritatea companiilor moldoveneşti. E bine cunoscut faptul că mulţi producători occidentali se bazează pe un fundament financiar puternic, pe o bază intelectuală acumulată timp de decenii, pe capitaluri istorice. Pentru lansarea unei producţii eficiente, ce va înlocui produsele de import, dar şi pentru export, sînt necesare investiţii majore. Companiile europene exportatoare au acces nelimitat la finanţare şi pe pieţele de capital, şi în băncile comerciale. La noi situaţia e mai complicată şi consider că acest fapt reprezintă unul dintre cele mai importante dezavantaje competitive ale noastre.

O situaţie foarte relevantă se creează pe piaţa de parfumerie şi cosmetice din Moldova. Bugetele alocate de producătorii mondiali pentru campaniile de publicitate pe piaţa moldovenească se ridică la milioane de euro. Vă imaginaţi ce sume cheltuiesc aceste companii pe pieţele din Ucraina, Rusia? Iar pe piaţa europeană? Evident, corporaţiile internaţionale au capital suficient şi îşi pot permite acest lucru. Noi fabricăm produse nu mai puţin calitative decît companiile globale şi aceasta este cu mult mai ecologică, dar ca să intrăm, de exemplu, pe piaţa Germaniei, trebuie să desfăşurăm o campanie de marketing şi publicitate, care costă zeci de milioane de euro, pe care Viorica Cosmetic le-ar putea cîştiga în zeci de ani. De aceea, nu putem vorbi despre condiţii egale. Aş vrea sa menţionez că în aceeaşi situaţie se află practic toţi producătorii locali.

De aceea, deschizînd piaţa internă pentru marile companii transnaţionale, statul nostru trebuie să întreprindă repede nişte măsuri pentru ca şi noi să putem ocupa piaţa Uniunii Europene, ce ni se va deschide.

Am în vedere atît brandul naţional Wine of Moldova, cît şi alte grupuri de mărfuri. Intrarea pe pieţele europene trebuie finanţată inclusiv de stat. Dacă nu vom avea acest sprijin, nu vom putea beneficia de perspectivele ce ni se oferă. Putem spune că anumite măsuri deja au fost întreprinse: vinificatorii deja s-au unit în asociaţii de producători după denumirea geografică, sînt create noi instituţii de stat în domeniu etc. Personal, consider că trebuie bugetate fonduri de milioane, de dorit în euro, pentru promovarea brandurilor moldoveneşti în UE.

Aceasta se referă atît la brandul naţional Wine of Moldova, cît şi la alte grupuri de mărfuri. Intrarea pe pieţele europene trebuie finanţată, inclusiv şi de stat. Dacă nu vom avea acest sprijin, atunci nu vom putea beneficia în totalitate de perspectivele ce ni se oferă.

- Da, dar pentru aceasta statul trebuie să dispună de resurse, mijloace financiare?

- Pentru a primi ceva, de exemplu, sub forma impozitelor achitate, locurilor de muncă create etc., trebuie să investeşti. Această regulă e valabilă atît pentru gestionarea unei întreprinderi, cît şi pentru gestionarea unui stat. În special, a unui stat precum e Moldova. Putem analiza exemplele ţărilor producătoare de vinuri, cum ar fi Africa de Sud, Chile, Australia sau Noua Zeelandă. Acum 30 de ani, acestea produceau vinuri simple cunoscute doar pe piaţa locală. Astăzi însă vinurile lor sînt cunoscute în toată lumea, iar aceste ţări care le produc au devenit cei mai mari exportatori mondiali. În mare parte, acest rezultat se datorează sprijinului masiv din partea statului.

Vreau să vă dau exemplul Coreii de Sud. În urmă cu 50 de ani nimeni nu ştia despre asemenea companii ca Samsung sau LG etc. Atunci statul sud-coreean participa activ la crearea acestor corporaţii. Se găseau companii mici, dar de succes, şi li se propunea sprijin pentru dezvoltare, erau invitaţi investitori, li se creau condiţii favorabile de activitate. Un stat ca al nostru, care vrea să producă, dar care are o piaţă internă mică şi deschisă din toate părţile, trebuie neapărat să realizeze programe semnificative de susţinere a businessului. Şi doar aşa, în perspectivă medie şi lungă, vom beneficia de deschiderea pieţei europene, pentru că, avînd o piaţă mare de desfacere, poţi dezvolta mai uşor o producere competitivă. Altceva este că posibil nu trebuia să ne grăbim atît de mult, dar aceasta este deja o chestiune politică.

– Există doar opinia că nu contează cine ești, producător sau importator, important este să achiţi impozitele. În afara faptului că piaţa trebuie să se debaraseze de companiile ineficiente.

– Această abordare reprezintă unul dintre argumentele prin care se încearcă a ne convinge de avantajele globalizării. Însă exemplul altor ţări, în special al Bulgariei, care a fost „curăţată” de producătorii ineficienţi, ne arată şi cealaltă faţă a monedei. Uitaţi-vă şi singuri, o mare parte dintre bulgari muncesc în afara ţării și partea din interiorul ţării, în afara litoralului, practic a rămas pustie. Acolo au rămas doar bătrîni şi copii. La noi procesul migraţiei forţei de muncă era larg răspîndit încă înainte de semnarea acordurilor cu UE, iar dacă statul nu va întreprinde nimic, atunci ţara riscă să rămînă, în general, fără populaţie aptă de muncă. Cine va educa atunci copiii, cine va frecventa şcolile, va învăţa profesii, va crea ceva nou şi va dezvolta lucrurile deja existente?

Consider că avem nevoie nu de lozinci, ci de investiţii. Lozinca poate fi una singură: „creăm condiţii de viaţă şi activitate pentru investitori”. Vă rog să fiți atenți – nu doar pentru investiţii, ci pentru investitori. Totodată, investitorii nu trebuie să fie neapărat locali. Pot fi şi străini, important e ca ei să trăiască şi să muncească aici. Atunci cînd un investitor trăieşte aici, el îşi leagă propriul viitor şi viitorul copiilor de această ţară, el creează proiecte de dezvoltare, legate de necesităţile vitale de lungă durată ale acestui stat şi ale cetăţenilor lui. Aici aş vrea să remarc că sînt importante nu doar proiectele de producere unde se plătesc salarii minime şi care sînt situate într-o zonă economică liberă, pentru a plăti cît mai puţine impozite, iar întregul profit este scos peste hotarele acestei ţări. Eu vorbesc despre investitori care, dezvoltîndu-şi afacerea, ar contribui la dezvoltarea întregii ţări.

În Moldova avem foarte multe de făcut. De exemplu, noi, ca producători de produse cosmetice calitative şi ecologice, pledăm pentru informarea consumatorului despre calităţile produselor pe care le foloseşte. În acest context, consider că în Republica Moldova trebuie să consolidăm controlul calităţii produselor de import, totodată, organele de resort trebuie să efectueze propriile analize, dar să nu să se bazeze pe un document oarecare. Iar pe de altă parte, trebuie să depunem eforturi ca certificatele noastre de calitate să fie recunoscute în Europa.

Cunoaşteţi foarte bine faptul că DAAC Hermes pledează pentru înăsprirea cerinţelor faţă de protecţia mediului ambiant. În acest context cred că statul ar trebui să înainteze cerinţe şi acţiuni dure şi clare. Majorarea vîrstei permise pentru importul automobilelor uzate, pe de o parte, ucide investiţiile în dezvoltarea pieţei automobilelor noi în Moldova, iar pe de alta – miliarde de lei din vînzările auto nu se impozitează, din acestea nu sînt efectuate transferuri la fondurile sociale, de pensii şi medicale. Totodată, se creează o bombă ecologică, transformînd ţara într-o gunoişte a Europei. Poate nu toţi ştiu, dar Republica Moldova este sigura ţară din Europa, în care nu există nicio normă ecologică pentru automobilele importate. Totodată, peste 85% din nivelul poluării din Chişinău constituie gazele de eşapament ale automobilelor vechi, ce nu sînt dotate cu sisteme de purificare. Şi o asemenea legislaţie, exclusiv în scopuri populiste, a fost iniţiată de partidul în gestiunea căruia se află Ministerul Mediului. De aceea, consider că, în loc a ne pune speranţe în cineva, în scopul obținerii unor beneficii pe termen scurt, trebuie să ne facem temele pentru acasă.

- Al doilea grup de întrebări planificate pentru discuţia cu Dvs. se referă la situaţia pe piaţa de capital. Sînteţi unul dintre primii jucători de pe piaţa valorilor mobiliare. Spuneți în ce măsură acest sector creează condiţii pentru dezvoltare şi dacă Legea privind piaţa de capital vă satisface aşteptările?

– În principiu, eu nu sînt un adept al pieţei valorilor mobiliare, creat după modelul Statelor Unite ale Americii. Îmi place America, vizitez cu plăcere această ţară, am acolo mulţi prieteni, însă modelul de piaţă creat acolo nu este pe placul meu. În primul rînd, pentru că e o piaţă speculativă. O companie care a înregistrat un IPO (Initial Public Offering) a obţinut capitalul necesar, iar mai departe cu acţiunile ei se întîmplă nişte lucruri ce nu depind de ea. Există nişte consultanţi, ei le oferă sfaturi investitorilor, apoi aceşti consultanţi se schimbă, vin oameni tineri. Da, mulţi dintre ei au studii foarte bune, cunosc 4-5 limbi, dar aceşti tineri nici nu vizitează oficiile companiilor ale căror acţiuni le tranzacţionează. Această piaţă speculativă acţionează în paralel şi nu are nicio legătură cu activitatea propriu-zisă a companiilor. Astfel, în perioade de criză, se creează situaţii în care mulţi investitori îşi pierd banii. Este o tragedie pentru toţi cei care au investit bani dar, în special, pentru oamenii cu venituri mici. Din punct de vedere economic, ştiinţa occidentală justifică aceste lucruri. Dar este oare normală situaţia în care acumulezi prin muncă cinstită o anumită sumă de bani, o dai cuiva să o investească, iar în final o pierzi sau aceasta se micşorează de 10 ori? Şi totul e oficial. Eu cred că nu e corect. Este foarte dur.

Noi am trecut deja prin această experienţă atunci cînd plasam valorile mobiliare ale emitenţilor. Desigur, circa 60% dintre oamenii care au cumpărat aceste acţiuni au ieşit în cîştig, iar aproximativ 30% au pierdut. Şi noi am pierdut. Am fost nevoit să privesc în ochii acestor oameni, în anii '90, şi ne-am gîndit foarte mult cum ar trebui organizată această piaţă. Dacă ţineţi minte, cînd a început privatizarea, fondurile investiţionale aveau interdicţia de a procura pachete de control. Acest fapt a fost argumentat prin diverse momente şi se făcea referire la experienţa de peste hotare. În realitate, în Occident nu a existat nimic asemănător, pur şi simplu atunci era pusă sarcina de a diviza capitalurile pentru ca, mai tîrziu, cuiva să-i fie mai uşor să le consolideze. Noi eram conştienţi că trebuie să ne concentrăm pe întreprinderi, în caz contrar, vom pierde. Deja atunci am început să studiem experienţa occidentală şi am constatat că nu existau nici un fel de restricţii pentru activitatea fondurilor de investiţii. Am văzut că fondurile activează raţional, intens, urmîndu-şi obiectivele stabilite. De exemplu, fondul investiţional al grupului NCH Advisors, condus de Victor Popuşoi, are o activitate foarte clar focusată. Iniţial, fondul a cumpărat fabrica de bere Vitanta (fosta fabrică de bere din Chişinău), a adus-o în ordine şi a vîndut-o şi au cîştigat bani buni. Din cite ştiu, ei au mai avut cîteva proiecte reuşite. De exemplu, acum cîţiva ani au cumpărat pachetul de control al fabricii de încălţăminte Zorile. Este clar că pentru Moldova e un proiect bun, deoarece are loc înlocuirea produselor de import. Iar pe ei nu îi interesează pachetul de 10% din acţiuni, ei au nevoie de întregul control asupra companiei.

De ce vorbesc despre toate acestea. Ca fost manager al unui fond investiţional, consider că cel mai corect ar fi că fie creat un sistem care să nu permită corporaţiilor să aibă de a face cu investitori neprofesionişti. Adică, toate investiţiile investitorilor neprofesionişti trebuie să treacă prin fondurile investiţionale. Cerinţele faţă de managementul şi personalul acestor fonduri trebuie să fie foarte stricte, atît în ceea ce priveşte calificarea, cît şi trecutul lor etc.

Doar astfel de companii trebuie să aibă posibilitatea să colecteze, în calitate de fonduri mutuale, resursele investitorilor neprofesionişti. Iar dacă ei investesc banii în acţiuni, atunci pachetul trebuie să fie, cel puţin, de blocaj. Consider că sînt activităţi pe care trebuie să le gestioneze managementul companiei şi activităţi ce ţin de responsabilitatea acţionarilor. Dacă una dintre aceste părţi nu-şi îndeplineşte obligaţiile, atunci în cadrul societăţii pe acţiuni apar probleme. De exemplu, atît legea privind societăţile pe acţiuni, cît şi statutele acestora prevăd proceduri şi obligaţii pentru ambele părţi. Dacă acţiunile sînt dispersate între mai mulţi acţionari, este foarte dificil să controlezi şi să apreciezi calitatea managementului. Nu există o persoană în măsură să ceară prezentarea planurilor, rapoartelor, activele nu sînt realizate. De exemplu, în societăţile noastre pe acţiuni managerul are dreptul să se ocupe doar de procedurile de business. În alte societăţi, managerii au dreptul să dea în arendă proprietăţile, să le schimbe, să creeze noi companii, acţiuni ce, de fapt, constituie prerogativa acţionarilor.

Acţionarii trebuie să efectueze o muncă vastă, ce se numeşte de administrare corporativă. Însă în foarte multe societăţi pe acţiuni acest lucru nu se face, deoarece acţionarii nu sînt profesionişti. Dar anume fondurile de investiţii ar trebui să fie intermediarul specializat între investitor şi societatea pe acţiuni, care va îndeplini calitativ atribuţiile acţionarilor.

Am spus că am propus demult modificări la legislaţia privind piaţa de capital, astfel încît toate investiţiile în corporaţii să fie efectuate exclusiv prin intermediul companiilor investiţionale. Cu participarea obligatorie a personalului lor în activitatea corporaţiei.

Nu sînt un adept al pieţei de capital în actualul ei format. Din acest motiv, nici nu am venit cu propuneri privind dezvoltarea acesteia. În plus, pentru noi e mult mai ieftin să luăm un împrumut bancar decît să facem o emisiune de acţiuni. De aceea, noi nu sîntem clienţi ai pieţei de capital, nici emitenţi în formatul actual. Dar consider că această piaţă are un mare potenţial, legat de cambii. Am putea emite obligaţiuni ce ar putea prezenta interes pentru investitorii neprofesionişti chiar în limitele legislaţiei actuale. Totodată, emisiunile de obligaţiuni corporative ar deveni şi mai atractive, dacă ar fi create aceleași condiţii ca și pentru atragerea depozitelor bancare veniturile din care nu sînt impozitate, iar statul chiar oferă garanţii pentru aceste depozite.

- Nu consideraţi ironică situaţia actuală, în condiţiile în care DAAC-Invest a primit în anul 1992 prima licenţă de activitate pe piaţa valorilor mobiliare şi s-a manifestat ca o instituţie profesionistă în atragerea resurselor investitorilor în masă, inclusiv apăruţi în urma privatizării contra bonurilor patrimoniale? Acum optaţi pentru limitarea activităţilor investitorilor în masă?

– Eu pledez pentru extinderea posibilităţilor investitorilor de a-şi păstra banii, şi aceasta este experienţa noastră. Noi am conştientizat aceste lucruri în procesul activităţii practice şi dacă le-am fi conştientizat mai devreme, atunci nu am fi suportat asemenea pierderi din cauza lipsei controlului necesar asupra activelor, care ulterior au fost pur şi simplu risipite.

Întreprinderile care nu au avut acţionari profesionişti au fost lăsate pe mîna managerilor care, de multe ori, activau în interes personal. Atunci am conştientizat, că, pentru a nu pierde activele, trebuie să concentrăm în mîinile noastre şi puterea de decizie a acţionarilor. Am început destul de devreme să înfiinţăm consilii de observatori ale societăţilor pe acţiuni, să modificăm statutele întreprinderilor. Legislaţia de astăzi, care conţine prevederi privind drepturile consiliilor de observatori ale societăţilor, practic, este copiată din statutele pe care le implementam la întreprinderi în 1996. Atunci noi utilizam competenţele stabilite de lege. De aceea aici nu există contradicţii, dimpotrivă, eu vorbesc despre lucruri prin care am trecut atunci.

Noi am plasat la acţionari şi investitori atît acţiuni proprii, cît şi ale altor companii. Mai mult, noi şi acum purtăm responsabilitate morală pentru emitenţii-ghinionişti. Am plasat acţiunile noastre în schimbul bonurilor patrimoniale şi, la finele anului 1994, am constatat că multe obiecte au fost excluse din procesul de privatizare contra bonuri, astfel că, în 1995, cheltuind de şase ori mai multe bonuri, am cumpărat tot atîtea active ca şi în 1994. Acestea au fost aşteptările oamenilor pe care nu le-am realizat, din motive obiective. Din 48 de instituţii financiare au rămas cinci. Noi ne-am păstrat denumirea, avem aceeaşi adresă şi aceleaşi numere de telefon.

În mod obiectiv, activele noastre au crescut de 10 ori în această perioadă şi ele reprezintă o valoare reală pentru peste 90 de mii de acţionari ai companiei DAAC Hermes Grup SA. O altă problemă este că în ţară nu este suficient capital şi nu putem obţine un preţ real pentru activele noastre. Noi înţelegem foarte bine că dacă propunerile bazate pe experienţa noastră ar fi fost introduce în legislaţie, atunci noi am fi putut să ne dezvoltăm ca institut al atragerii mijloacelor investitorilor profesionişti, să suplinim lipsa de capital în companiile noastre. Desigur, nu e totul atît de simplu, sînt foarte multe probleme.

– Dar refuzînd să lucraţi cu investitorii în masă, nu cădeţi oare într-o altă extremă – cea a dependenţei de creditele bancare? Poate nu e corect din partea mea, dar am fost surprins că, avînd propriul broker, aţi achiziţionat Viorica Cosmetic printr-un broker concurent, care face parte dintr-o structură bancară. Totodată, la scurt timp după obţinerea unui credit pentru procurarea acestor acţiuni de la Moldova-Agroindbank, aţi plecat la Victoriabank. Acest transfer a coincis cu campania informaţională în jurul Moldova-Agroindbank, iar în acest an am fost martorii unei campanii similare, legate de Victoriabank. Deci, şi în relaţia cu băncile există dificultăţi?

- În ceea ce priveşte dependenţa de bănci, noi nu avem probleme legate de obţinerea investiţiilor suplimentare. Noi căutăm parteneri, dar astăzi nu există acel partener care ne-ar putea propune pentru acţiunile noastre un preţ real. Da, optăm pentru atragerea unui investitor profesionist, dar şi noi, la rîndul nostru, lucrăm. Dacă ne referim la Viorica Cosmetic, atunci noi deschidem magazine de firmă, lansăm în reţea produse noi. Cînd vom încheia acest proces, atunci va apărea şi preţul real al întreprinderii şi vom vinde cu plăcere 20-30% din acţiunile companiei la un preţ corect. Însă eu nu voi organiza IPO şi nu voi căuta sute sau mii de investitori. Nu, noi vom găsi un investitor profesionist, care va veni în această companie şi se va implica în administrare, căci pe lîngă bani, avem nevoie şi de experienţa lui. Credeţi-mă, aceasta e cea mai bună variantă de investiţii pentru o corporaţie. În Moldova deja avem fonduri care activează astfel. Referitor la broker, aceasta a fost una dintre condiţiile băncii creditoare.

– Dar situaţia din sistemul bancar şi trecerea de la MAIB la Victoriabank?

– Trecerea avut loc dintr-un singur motiv. Principalul nostru partener, MAIB, avînd în vedere reputaţia noastră, a luat foarte repede decizia de a ne acorda un credit mare pentru achiziţia companiei Viorica Cosmetic. Aveam şi o înţelegere privind extinderea creditării capitalului circulant, deoarece noi mizam, în realizarea acestui proiect, atît pe resursele proprii, cît şi pe cele bancare. Însă, după ce am realizat tranzacţia, am constatat că am depăşit normativele bancare referitoare la clienţii mari, iar DAAC Hermes este unul dintre 10 cei mai mari clienţi ai MAIB. Prin urmare, am fost nevoiţi, în coordonare cu administraţia MAIB, să mutăm acest proiect la Victoriabank. Desigur, am ţinut cont de reputaţia înaltă a băncii Victoriabank, mai ales că am avut proiecte comune cu această ea şi anterior.

– Adică nu are legătură cu conflictele dintre acţionari?

– Nu, nu are nicio legătură. În situaţia menţionată de Dvs. trebuie să facem claritate în legislaţie: băncile comerciale sînt societăţi pe acţiuni ce activează după toate regulile legii corespunzătoare, potrivit cărora proprietarul unei părţi a capitalului are dreptul să-l gestioneze liber, iar alţii au dreptul să-l cumpere liber. În caz contrar, va trebui creată o nouă formă juridică, iar acţionarii să poată activa în acest format nou. Nu cred că e cazul să acordăm funcţionarilor atît de multe împuterniciri, încît să ia decizii referitoare la activitatea acestor instituţii. De exemplu, în cazul MAIB, o perioadă lungă de timp nu am putut majora finanţarea proiectelor derulate, în limitele agreate, din cauza că cineva nu dorea să-i aprobe pe noii membri ai Consiliului. A fost o situaţie de impas, deoarece legislaţia nu prevedea astfel de situaţii. Respectiv, am asistat la blocarea activităţii băncii. Slavă Domnului, recent, a fost aprobat cel de-al patrulea membru al Consiliului şi banca şi-a reluat activitatea în toate direcţiile. Înţeleg că apar diferite situaţii, dar atunci cînd sînt create piedici pentru business, sîntem în pierdere cu toţii.

Cît priveşte situaţia menţionată de Dvs., eu cunosc şi o parte, şi alta. Toţi aceştia procură acţiuni nu pentru a distruge băncile. Eu ştiu cu siguranţă acest lucru. Oamenii cumpără acţiunile şi vor să fie acţionari pentru a le dezvolta. Cu atît mai mult că deja au experienţă pe această piaţă, iar băncile în care activează au rezultate bune.

Eu nu sînt adeptul prezenţei în ţară a unei bănci puternice de stat, de genul EXIMBANK, care ar fi administrat de elita acestui stat, în interesul public. În ţările dezvoltate (aceste instituţii sînt în fiecare ţară din Europa Centrală şi cea Occidentală) aceste bănci susţin întreprinderile locale pe pieţele externe, finanţează importul de utilaje şi tehnologii, oferă resurse financiare calitative şi pe termen lung în condiţii acceptabile şi cu perioadă de graţie, susţin producătorul autohton. Aceasta este una dintre formele, datorită cărora a şi fost crearea renumita industrie occidentală, pe care vrem să o dezvoltăm aici.

Putem crea o industrie calitativă şi la noi acasă, în Moldova, însă pentru aceasta trebuie să depunem eforturi susţinute de extindere a accesului la finanţare şi, respectiv, la tehnologii şi pieţe de desfacere.

A dialogat
Ghenadie Tudoreanu

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?