X 
Arşiţa stiri: 195
Jocurile Olimpice stiri: 164
Transnistria stiri: 1458

Expert: Era firesc ca Leancă să-l detroneze pe Filat

18 mar. 2014,, 12:13   Politică
3604 3
Foto: arena.md
Datele celui mai recent sondaj de opinie privind cota de popularitate a politicienilor moldoveni arată că ratingul premierului Iurie Leancă este în creștere, iar cel al liderului PLDM, Vlad Filat, - în scădere. Potrivit sondajului „Vox Populi ‒ Martie 2014”, Leancă se bucură de încrederea a 14,9% dintre cetățeni, în timp ce Filat, ‒ de încrederea a 10,1 la sută.

Solicitat de NOI.md să comenteze această repoziționare în topul politicienilor care se bucură de cea mai mare încredere, analistul politic Vasile Croitoru a explicat că o asemenea schimbare în clasament era de așteptat. Potrivit expertului, Iurie Leancă a reușit să se ridice în sondaje, deținînd funcția de premier, pe cînd Vlad Filat a rămas în umbră, în ciuda faptul că este o figură importantă pe scena politică.

„Schimbările în top au loc în momentul în care liderii politici dețin resurse administrative și se bucură de o mediatizare mai mare. Este firesc ca Leancă să-l detroneze pe Filat , avînd funcția de premier. În prezent, întregul proces de integrare europeană, toate realizările în acest sens sînt focusate pe persoana lui Leancă, toate aceste schimbări îl favorizează mult. Filat tinde să aibă o linie descendentă, pentru că nu deține o funcție publică”, a remarcat Croitoru.

Analistul are o explicație simplă și pentru faptul că Vladimir Voronin continuă să fie politicianul care se bucură de cea mai mare încredere din partea populației. În opinia lui Croitoru, Partidul Comuniștilor rămîne a fi un partid monopolist pe segmentul de stînga, iar Voronin este perceput ca unicul lider al unui partid dominant.

„Toată mașinăria de PR a PCRM-ului a fost concentrată pe un singur om – Vladimir Voronin. PCRM este un partid care deține monopolul în cadrul electoratului de stînga și atît timp cît se menține în prim-plan, iar un alt lider partidul nu are și nici nu sînt prevăzute anumite schimbări, Voronin rămîne lider în sondaje. În același timp, pe segmentul de dreapta sînt trei partide aflate în competiție, ceea ce face ca electoratul să fie fărîmițat”, a opinat Croitoru.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав