X 
Transnistria stiri: 1447
Preşedintele stiri: 4072

Nivel RECORD de OPTIMISM cu privire la economia mondială

21 ian. 2014,, 17:00   Externe
4249 0
Foto: agerpres.ro
Cu o zi înainte de startul întîlnirii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveţia, marii investitori afişează cel mai mult optimism din ultimii cinci ani în ceea ce priveşte perspectivele economiei mondiale, potrivit unui sondaj Bloomberg.

Astfel, 59% dintre investitorii intervievaţi recent într-un sondaj Bloomberg Global Poll consideră că perspectivele economice se îmbunătăţesc, cel mai mare procentaj din ultimii cinci ani, faţă de 33% în luna noiembrie.

Totodată, 66% dintre investitori spun că sînt mai optimişti decît cu un an în urmă, iar două treimi dintre aceştia îşi motivează opiniile prin accelerarea revenirii economice în statele bogate.

Deşi indicele Standard & Poor's 500 al bursei de la New York a crescut deja în ultimele 12 luni cu aproximativ 24%, investitorii consderă că acţiunile vor fi activul preferat şi în acest an, deoarece temerile legate de posibile bule speculative s-au disipat.

"Ţările dezvoltate joacă cel mai important rol, de departe, în ceea ce priveşte revenirea încrederii în pieţe şi în economie. Fără îndoială, încrederea este cel mai important factor determinant pentru creştere", spune Wilhelm Schroeder, director executiv al Schroeder Equities, Munchen.

Lideri politici şi din mediul de afaceri şi personalităţi se reunesc în această săptămînă la Davos, Elveţia, pentru întîlnirea anuală a Forumului Economic Mondial.

Peste 2.500 de invitaţi şi participanţi vor discuta, în 22-25 ianuarie, despre măsuri de accelerare a revenirii economice după criză, consecinţele crizei datoriilor de stat din Europa, ascensiunea economică a Asiei, inegalitatea socială şi situaţia politică din Orientul Mijlociu.

Ediţiile din ultimii ani ale Forumuilui de la Davos au dost dominate de diferitele crize economice şi financiare din lume şi din Europa sau, în cazul reuniunii de anul trecut, de percepţia unei posibile aterirăzi dure a economiei chineze.

"Cel mai probabil atmosfera va fi mai bună, mai pozitivă. Reflectă îmbunătăţirea situaţiei economiei globale şi a pieţelor financiare", a afirmat economistul Nouriel Roubini, care a avertizat la summit-ul din 2007 de la Davos asupra iminentei crize financiare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?