X 
Arşiţa stiri: 195
Jocurile Olimpice stiri: 164
Transnistria stiri: 1458

Premierul: Referendumul din Găgăuzia nu are nimic în comun cu problemele reale ale cetăţenilor (VIDEO)

15 ian. 2014,, 15:34   Societate
3722 6
Foto: noi.md
Referendumul pe care intenţionează să-l organizeze autorităţile din Găgăuzia nu are nimic în comun cu problemele reale ale cetăţenilor. De această părere este premierul Iurie Leancă.

Potrivit agenţiei „Infotag”, prim-ministrul a declarat miercuri, după şedinţa Guvernului, că, aflîndu-se marţi la Taraclia, s-a convins încă o dată că locuitorii din Republica Moldova, de la nord pînă la sud, au nevoie de rezolvarea problemelor sociale, economice, de infrastructură.

„Referendumul planificat nu are nimic în comun cu aceste probleme, el poate doar tensiona situaţia din sudul ţării. Trebuie să ne axăm pe probleme reale ale cetăţenilor. Astăzi, după şedinţa Guvernului am venit cu propunerea de a organiza o şedinţă a Guvernului la Comrat, pentru a discuta problemele din teritoriu”, a precizat Leancă.

Şeful cabinetului de miniştri a menţionat că succesele remarcabile obţinute în ultimii patru ani în Găgăuzia, în diverse domenii, au fost recunoscute şi de adjunctul başcanului Valeriu Ianioglo.

„Sîntem dispuşi să discutăm toate problemele într-o manieră constructivă, însă nu acceptăm acţiuni care nu sînt în competenţa autorităţilor locale şi care încalcă legea. Sper că administraţia de la Comrat va manifesta deschidere faţă de intenţiile noastre de a discuta problemele reale din regiune”, a spus premierul.

Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) a stabilit desfăşurarea referendumului consultativ cu privire la vectorul politicii externe a Republicii Moldova pe data de 2 februarie 2014. Locuitorilor Găgăuziei li se va propune să răspundă la întrebarea dacă se pronunţă pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, Uniunea Europeană sau susţin colaborarea în toate direcţiile. Concomitent, deputaţii au decis să desfăşoare şi referendumul de aprobare a Legii cu privire la statutul suspendat al autonomiei găgăuze. Aceasta prevede că în cazul în care Republica Moldova pierde statutul de stat independent şi suveran, autonomia devine republică independentă.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав