Transnistria stiri: 1445
Preşedintele stiri: 4066

Trei vameși, pe banca acuzaților pentru contrabandă

10 ian. 2014,, 10:10   Societate
3661 0
Foto: zi-de-zi.ro
Cinci persoane, printre care trei inspectori vamali şi doi angajaţi ai unei firme, sînt acuzate de contrabandă cu produse cosmetice, în proporţii deosebit de mari. Procurorii au finalizat urmărirea penală pe marginea acestui caz, iar vameșii implicați au fost suspendați din funcție, pînă la pronunțarea sentinței.

Potrivit procurorilor, administratorul şi expeditorul firmei vizate au introdus pe parcursul anului 2010 pe teritoriul Republicii Moldova mărfuri cu regim vamal de import provizoriu în valoare de peste 5,5 milioane de lei. Mărfurile au fost introduse în zona economică liberă, statutul căreia nu prevede vînzarea ulterioară a mărfurilor respective pe teritoriul Republicii Moldova.

Contrar acestor restricţii, angajaţii agentului economic au comercializat mărfurile de larg consum, iar ulterior au influenţat inspectorii postului vamal Giurgiuleşti-Cahul să introducă date denaturate în actele de identificare vamală, precum că au fost reexpediate şi scoase de pe teritoriul Republicii Moldova. După aceeași schemă frauduloasă inculpații au acționat și în anul 2011, introducînd în țară mărfuri în valoare de peste 2,2 milioane de lei.

Operaţiunea de documentare şi reţinere a învinuiţilor a fost realizată de Procuratura Generală în comun cu Inspectoratul Naţional de Investigaţii. În prezent inculpații au interdicţia de a părăsi hotarele ţării.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de cele incriminate, învinuiţii riscă pedepse cu închisoare de pînă la 10 ani.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?