Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4066

Marea Britanie şi Italia vor acorda Moldovei asistență la întocmirea planului de protecţie împotriva inundaţiilor

23 dec. 2013,, 10:13   Societate
3050 0
Foto: meteo.md
Compania BETA Studio (Italia) şi HR Wallingford (Marea Britanie), care acordă servicii consultative şi tehnice pentru elaborarea planurilor de gestionare a apelor şi protecția resurselor naturale, vor ajuta R. Moldova să elaboreze Planul de protecţie împotriva inundaţiilor.

Potrivit agenţiei "Infotag", vineri, în cadrul unui seminar, reprezentantul companiei italiene Enrico Frank a spus că elaborarea Planului va dura 18 luni, după care va fi posibilă demararea lucrărilor.

"În noiembrie 2013 am început analizarea situaţiei inundaţiilor din Moldova. Spre finele anului viitor vor fi gata rezultatele în baza cărora vom putea atrage investiţii. Jumătate din suma necesară pentru realizarea proiectului va fi oferită de Banca Europeană pentru Investiţii (BEI), iar pentru cealaltă jumătate Ministerul Mediului va trebui să găsească un investitor, care poate fi atît un investitor străin, cît şi un ONG", a menţionat acesta.

Ministrul Mediului al RM, Gheorghe Şalaru, a comunicat că după inundaţiile din 2010, cetăţenii Moldovei trebuie să ştie cum să se comporte, iar cel mai important, ce fă facă în cazul unor astfel de calamităţi.

"Datorită acestui proiect vor putea instala barierele necesare împotriva inundaţiilor în zonele cu risc sporit, să elaborăm harta zonelor periculoase şi să implementăm legea cu privire la resursele acvatice, precum şi managementul riscurilor de inundaţii", a spus ministrul.

În conformitate cu Politica europeană de vecinătate şi adresărilor la BEI cu privire la acordarea ajutorului a fost luată decizia de elaborare a unui Plan general de gestionare a inundaţiilor, care cuprinde tot teritoriul ţării. Acest document mai prevede elaborarea programului de investire, acordate pentru utilizarea direcţionată în cadrul Parteneriatului Estic.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?