X 
Transnistria stiri: 1405
Preşedintele stiri: 4065

Natalia Gherman: Moldova dorește ca populaţia Transnistriei să beneficieze de avantajele UE

6 dec. 2013,, 09:50   Societate
3645 2
Foto: noi.md
Republica Moldova dorește ca populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului să beneficieze în mod egal de avantajele reformelor şi modernizării promovate în cadrul agendei europene a ţării. Declarația a fostă făcută de ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, joi, în cadrul celei de-a XX-a reuniuni a Consiliului Ministerial al OSCE, la Kiev.

Potrivit agenţiei "Infotag", care face trimitere la Serviciul de presă al MAEIE, Gherman, comentînd rezultatele summitului de la Vilnius, a confirmat "deschiderea autorităţilor de la Chişinău pentru acordarea asistenţei şi informaţiei necesare pentru menţinerea accesului preferenţial al întreprinderilor din stînga Nistrului pe pieţele europene".

Ministrul a confirmat sprijinul Republicii Moldova pentru angajamentele asumate în cadrul OSCE pe cele trei dimensiuni: politico-militară, economică şi de mediu, şi cea umană, şi a salutat lansarea Procesului Helsinki+40.

Vorbind despre cursul reglementării conflictului transnistrean, ministrul s-a pronunţat pentru necesitatea iniţierii dialogului pe marginea aspectelor politice.

"Soluţia viabilă pentru conflictul transnistrean trebuie să se bazeze pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, cu identificarea unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană", s-a arătat convinsă Gherman.

Potrivit ei, eforturile autorităţilor moldoveneşti sînt axate pe promovarea dialogului, libertăţii circulaţiei şi consolidarea încrederii între cele doua maluri ale Nistrului.

Oficialul moldovean a chemat Tiraspolul să se abţină de la acţiuni ce ar putea să înrăutăţească situaţia poliţiei şi şcolilor moldoveneşti cu predare în grafie latină, şi a invitat partenerii să contribuie la depăşirea problemelor existente pe calea dialogului.

Ministrul de externe a specificat necesitatea menţinerii stabilităţii în zona de securitate, pronunţîndu-se în favoarea monitorizării internaţionale a situaţiei în acest sector sensibil.

De asemenea, Gherman s-a pronunţat pentru ideea de transformare a operaţiunii actuale de menţinere a păcii într-o misiune multinaţională civilă cu mandat internaţional.

Ministrul a confirmat opinia oficială a conducerii republicii în privinţa necesităţii finalizării procesului de retragere a forţelor militare ale Federaţiei Ruse de pe teritoriul ţării noastre în conformitate cu angajamentele internaţionale.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?