X 
Arşiţa stiri: 195
Jocurile Olimpice stiri: 164
Transnistria stiri: 1458

Serghei Lavrov: Coridoarele umanitare din Siria, un mijloc de a înarma opoziția

19 noi. 2013,, 11:00   Externe
1605 0
Foto: ruvr.ru
Moscova se teme ca, în cazul în care vor fi create în Siria, coridoarele umanitare să nu fie folosite de către adversarii regimului pentru a primi arme și muniții, a declarat luni ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, într-un interviu pentru cotidianul Rossiiskaia Gazeta, citat de agenția RIA Novosti.

Opoziția siriană a pus drept condiție prealabilă pentru participarea sa la conferința Geneva—2 deschiderea de coridoare umanitare în teritoriile controlate de Damasc.

''Experiența atestă că, practic, peste tot unde au fost create astfel de coridoare, ele au servit la aducerea nu numai a ajutoarelor umanitare, ci și la introducerea de arme, bani și alte forme de sprijin pentru adversarii regimului'', a afirmat Lavrov.

În opinia sa, coridoare destinate aprovizionării rebelilor cu arme există de mult timp.''Aceste coridoare sînt în funcțiune, altfel rebelii și-ar fi epuizat resursele. Dar insurgenții nu duc lipsă de arme pentru a lupta, stocurile fiind completate în permanență'', a constatat șeful diplomației ruse.

În opinia lui Serghei Lavrov, normele dreptului umanitar cer ca ajutorul să fie livrat prin intermediul guvernului țării beneficiare.

''Am o simplă întrebare de pus celor care propun crearea unor astfel de coridoare. Dacă livrați arme și muniții, deplîngînd în același timp faptul că ajutoarele umanitare nu ajung în regiunile controlate de către rebeli, utilizați atunci aceste coridoare pentru a aduce ajutorul'', a declarat ministrul rus.

Șeful diplomației ruse estimează că deschiderea de coridoare umanitare fără autorizația guvernului sirian ar reprezenta o încălcare a dreptului internațional.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав