X 
Arşiţa stiri: 195
Jocurile Olimpice stiri: 164
Transnistria stiri: 1458

Membrii PL vor să amendeze cu mii de lei reprezentanții Cancelariei de Stat

5 noi. 2013,, 13:18   Politică
3659 1
Foto: noi.md
Reprezentanții Partidului Liberal au înregistrat în parlament un proiect de lege care prevede modificarea Codului contravențional al Republicii Moldova. Potrivit liberalilor, inițiativa legislativă vine să completeze vidul de sancţiune juridică pentru neîndeplinirea obligaţiei de a remite autorului iniţiativei legislative invitaţia de participare la şedinţa guvernului, asigurînd în acest fel executarea prevederilor Legii cu privire la Guvern.

Astfel, pentru neexecutarea obligației, liberalii propun sancțiuni cu amendă de la 6000 la 10000 de lei aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii publice pe un termen de la 6 luni la un an.

“Adoptarea prezentului proiect de lege va asigura aplicabilitatea efectivă a principiului egalității tuturor cetățenilor în fața legii, astfel și funcționarii Cancelariei de Stat vor fi pasibili de pedepse administrative pentru neexecutarea obligațiilor de serviciu”, se menționează în nota informativă.

Potrivit PL, participarea autorului iniţiativei la şedinţele guvernului pentru a oferi explicaţii sau a răspunde întrebărilor membrilor guvernului ar exclude deficienţele de interpretare a mesajului promovat de către protagoniştii iniţiativelor legislative examinate.

Proiectul PL poate fi accesat aici.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав