Transnistria stiri: 1447
Preşedintele stiri: 4072

Scandal la primărie. Un consilier a ocupat forțat tribuna din sala de ședințe

4 noi. 2013,, 13:04   Societate
2940 0
Foto: noi.md
Ședința primăriei Chișinău a fost întreruptă în această dimineață după ce consilierul comunist din cadrul Consiliului municipal Chișinău, Victor Gurău, a ocupat forțat tribuna din sala de ședințe, transmite NOI.md.

Victor Gurău a acuzat funcționarii primăriei de corupție. Îndeosebi, acesta s-a arătat nemulțumit de o construcție neautorizată din strada A. Pușkin din capitală.

”Printr-o decizie ilegală, Chirtoacă a sancționat în 2012 o construcție din strada Pușkin. După aceea au falsificat documentele și au înlocuit proiectul. Deși în primul proiect menționau să fie fără console, ei, la momentul actual, construiesc deja 6 etaje. Mîine depunem dosarul la CNA”, a anunțat consilierul.

Primarul general Dorin Chirtoacă i-a propus lui Gurău ca acest subiect să fie discutat în cadrul ședinței tehnice, desfășurate tradițional după ședința operativă a serviciilor municipale, dar fără succes.

”Eu văd că unii vor să mute circul de la alte ședințe și la ședința primăriei. Acum este o încălcare de lege și, în mod normal, dumneavoastră trebuie să părăsiți sala sau să fiți evacuat de către poliție. Așa este legea”, a declarat primarul.

În scurt timp, primarul a încheiat ședința și i-a chemat în biroul său pe subalternii responsabili de construcţii.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?