Transnistria stiri: 1446
Preşedintele stiri: 4071

O propunere a socialiștilor are toată susținerea consilierilor CMC

1 noi. 2013,, 09:00   Societate
3018 1
Foto: noi.md
Mai mulți consilieri din cadrul Consiliului Municipal Chișinău (CMC) au apreciat pozitiv inițiativa legislativă a socialiștilor privind instituirea funcției de președinte al CMC. Aceștia au declarat astăzi pentru NOI.md că numirea unui președinte permanent va asigura o stabilitate în cadrul CMC.

Consilierul comunist Igor Lupulciuc a menționat că în 2011 această funcție a fost desființată ilegal. ”Atîta timp cît a fost liberalul Mihai Ghimpu președinte al Consiliului era bine, în cazului liberal-democratului Ghenadie Dumanschi, de asemenea, dar cum a ajuns rîndul comuniștilor să preia această funcție, au desființat-o. Regulile de joc nu se schimbă în timpul acestuia. Tot acest „bardac” din CMC este pentru că nu avem un președinte”, a precizat Lupulciuc.

Consilierul liberal-democrat Ghenadie Ivascenco a spus că reconstituirea acestei funcții va avea un element stabilizator. ”Toate show-urile și mascaradele pe care le avem în ultima perioadă în cadrul CMC s-au iscat pentru că a lipsit o organizare eficientă pe plan intern. Însă, din punct de vedere politic, la cîtă discordie este în CMC, nu știu cît de stabilizator va fi”, a specificat Ivascenco.

Consilierul independent Teodor Cîrnaț salută această inițiativă, dar nu crede în eficiența acesteia. ”Nu poate fi instituită această funcție așa pur și simplu. Inițial ar trebui să fie aprobată Legea privind statutul CMC în care să fie delimitate clar atribuțiile CMC, în frunte cu președintele și biroul ales, precum și competențele primarului general”, a afirmat Cîrnaț.

Funcția de președinte al CMC a fost exclusă în 2011 de către deputații Alianței pentru Integrare Europeană. Atunci, liderul PL Mihai Ghimpu declara că modificarea nu este intenționată, întrucît majoritatea în CMC o aveau comuniştii.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?