X 
Arşiţa stiri: 199
Jocurile Olimpice stiri: 166
Transnistria stiri: 1415

Prim-ministrul Iurie Leancă a solicitat respingerea moţiunii de cenzură şi păstrarea stabilităţii în ţară

17 oct. 2013,, 12:18   Politică
2935 2
Foto: gov.md
Prim-ministrul Iurie Leancă a solicitat deputaţilor respingerea moţiunii de cenzură şi păstrarea stabilităţii politice în țară. Conform agenţiei Infotag, şeful cabinetului de miniștri a declarat joi în discursul său din parlament că acuzaţiile opoziţiei sînt "nefondate şi aberante".

"Acestea se înteţesc pe măsură ce ne apropiem de reuniunea Parteneriatului Estic de la Vilnius, eveniment extrem de important în apropierea noastră de Uniunea Europeană, în construirea unui stat în care oamenii să aibă o viaţă cel puţin decentă. În următoarele 12 luni vom accelera schimbările şi vom semna cu Uniunea Europeană acordurile de asociere, de liber schimb comercial şi de liberă circulaţie, fără vize, în ţările europene. Noi dorim să vedem Moldova mişcîndu-se înainte, să nu mai fie prinsă în capcana trecutului. Ca prim-ministru, dar şi ca cetăţean, voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru ca Moldovei să nu-i fie furat viitorul!", a declarat premierul. Raportorul a menţionat că "oamenii sînt cei care au nevoie în primul rînd de această cale de modernizare".

"Cetăţenii sînt cei care merită judecători cinstiţi, instituţii funcţionale şi independente, au nevoie să le fie garantată proprietatea privată şi drepturile individuale, merită un mediu de afaceri lipsit de constrîngeri critice. Iată care este reţeta noastră de consolidare, de depăşire a înapoierii economice şi sociale, dar şi de luptă cu sărăcia. Am trecut în ultimii ani prin mai multe încercări, prin crize politice, dar am reuşit să ieşim cu bine din ele, să nu deviem de la obiectivele pe care ni le-am fixat şi să formăm o echipă guvernamentală competitivă, angajată plenar în promovarea politicilor îndreptate spre bunăstarea oamenilor", a accentuat Leancă.

El a menţionat că executivul a reuşit să scoată ţara "din dezastrul economic în care ne-au băgat comuniştii".

"În ţară sînt în plină desfăşurare proiecte de infrastructură, inclusiv investiţii în drumuri, fapt ce permite angajarea unui număr considerabil de cetăţeni în cîmpul muncii. Am spus-o şi o voi spune şi azi: nici eu şi niciunul dintre membrii coaliţiei nu sîntem pe deplin mulţumiţi de ce am făcut şi realizat de cînd am preluat puterea în toamna anului 2009", a punctat premierul. El a recunoscut că guvernarea nu a răspuns "pe măsură tuturor aşteptărilor pe care cetăţenii le-au avut şi le mai au".

"Nu ne-am mişcat suficient de repede şi aşa cum ne-am dorit în crearea locurilor de muncă, în combaterea corupţiei şi în îmbunătăţirea infrastructurii. Lupta cu corupţia este o provocare enormă, dar şi una vitală pentru ţara noastră. Sistemul judecătoresc are nevoie urgentă de o reformă profundă, pe care o vom realiza, chiar dacă ne confruntăm cu o opoziţie puternică din interior", a concretizat Leancă.

Potrivit premierului, cetăţenii văd viitorul Moldovei diferit. "Majoritatea leagă viitorul ţării noastre de Vest, o bună parte – de Est. Dar cu toţii îşi doresc o societate cu o justiţie credibilă, ce se bucură de încrederea oamenilor, cu un mediu de afaceri prosper şi protejat. Toate acestea pot fi obţinute chiar într-un termen relativ scurt. Dar pentru asta trebuie să ne adaptăm regulilor din ţările cu democraţii avansate, prospere, să aplicăm standardele europene la noi acasă. Ţara noastră merită să îşi trăiască visul european, iar guvernul coaliţiei pro-europene va transforma acest vis în realitate!", a reiterat Leancă.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав