Transnistria stiri: 1403
Preşedintele stiri: 4062

5 dintre cele mai influente prime doamne

9 iul. 2013,, 12:04   Showbiz
4642 0
O femeie minunată şi-a sărbătorit la 6 iulie cea de-a 90 aniversare ‒ în anul 1923, a apărut pe lume, Anne Frances Robbins, viitoarea soție a lui Ronald Reagan, Nancy. Acum 2 ani, americanii au recunoscut-o drept cea mai populară prima doamnă din istoria Statelor Unite, deşi în timpul președinției soțului ei, ea a încercat să nu se implice în politică, îndeplinindu-şi strict obligaţiunile prevăzute de statutul său.

„Sobesednik.ru” şi-a amintit de încă cinci prime doamne din lume din ultimii 100 de ani, care au reuşit să lase propriile lor urme în istorie.

5. Farah Pahlavi. Împărăteasa Iranului, fiind soția şahului Reza Pahlavi, a cîștigat reputaţia celei mai odioase și, în același timp, celei mai frumoase femei din Orient. Vorbind fluent trei limbi, prima doamnă a Iranului patrona cultura persană, învățămîntul superior și conform mărturiilor mai multor oameni prezenţa ei avea efect magnetizant nu numai asupra acelora ce o înconjurau ci, de asemenea, asupra soțului ei.

Revoluția Islamică din Iran a şters de pe fața pămîntului cea mai veche monarhie din lume, iar zvonurile despre stilul de viață desfrînat al ex-împărătesei au trezit indignare în societate, încă înainte de lovitura de stat. Se spunea că pentru a-şi menține tinerețea, ea se îmbăia în lapte în fiecare zi, iar prînzurile îi erau aduse cu avionul de la cele mai renumite restaurante pariziene.

4. Eva Peron. Tînăra soție a președintelui-militar argentinian, Juan Peron, a fost figura de cult a Americii Latine la mijlocul secolului trecut. Actriţa de o frumusețe uimitoare a fost idolul tuturor argentinienilor.

Juan Peron a reuşit să atingă progrese economice semnificative pe parcursul anilor în care s-a aflat la cîrma ţării. Iar rolul soţiei lui în acest proces, în special acțiunile ei au avut şi ele un rol semnificativ. Ea a contribuit la construirea şcolilor, spitalelor, azilurilor pentru orfani și nevoiași, ba chiar a ajutat şi la organizarea meciurilor de fotbal. Este de remarcat faptul că odată cu moartea Evei Peron în urma cancerului în anul 1952, Argentina a fost zguduită de o criza puternică, care a afectat toate sectoarele societății ‒ ţara ca şi cum a intrat într-o depresie după pierderea favoritei sale.

3. Jacqueline Kennedy. Soția celui mai influent om de pe planetă (președintele SUA ‒ John F. Kennedy) și, ulterior, a celui mai bogat (a miliardarului grec Aristotel Onassis) rămîne în continuare, alături de Marilyn Monroe, una dintre cele mai renumite și populare în lume americance.

Fiind inaccesibilă pentru presă, ea reușea să exercite o influență decisivă asupra modei anilor 1960, să se implice în procesul de protejare a monumentelor de arhitectură, să fie redactor la cîteva edituri și să-i scoată din minţi pe toţi bărbaţii, care aveau norocul să comunice cu ea.

2. Carla Bruni. Una dintre cele mai controversate figuri ale Europei de la începutul secolului al XXI-lea, cea de-a treia soție a fostului președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, este întotdeauna ţinta paparazzilor. Potrivit unor zvonuri, fosta prima doamnă a Franţei a trăit cîte o poveste de dragoste furtunoasă cu Kevin Costner, Vincent Perez, cu fostul premier francez Laurent Fabius, cu Mick Jagger, cu filosofii, tatăl și fiul Enthoven și mulţi alţii.

De fapt, Carla Bruni este un fenomen uimitor în materie de primă doamnă-distrugătoare: în primul rînd, a celei de a doua căsătorii a lui Nicolas Sarkozy, iar mai tîrziu şi a reputației lui. Mulți specialişti sînt siguri că dacă nu ar fi fost figura Carlei Bruni alături de președinte, el ar fi putut să fie reales cu siguranţă pentru cel de-al doilea mandat în anul 2012.

1. Raisa Gorbaciov. Soția lui Mihail Gorbaciov a devenit în Uniunea Sovietică prima femeie care mai mulți ani a fost „în vizorul” oamenilor de rînd, ba chiar în anumite situații reușea să iasă ea în prim plan, soţului ei, revenindu-i doar rolul secund.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?