X 
Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3991

Dorin Drăguţanu: Băncile moldoveneşti trebuie să treacă la Basel II în trei-patru ani

16 mai. 2013,, 09:00   Economie
5778 1
Foto: tribuna.md
Băncile din Moldova trebuie să treacă la principiile Basel II în trei-patru ani, susţine guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), Dorin Drăguţanu.

Potrivit Agenţiei "Infotag", Drăguțanu a spus miercuri, la Conferinţa Basel II, la care au participat reprezentanţi ai băncilor comerciale din republică, că, deocamdată, băncile aplică standardele Basel I şi Moldova rămîne în urma întregii lumi la acest capitol.

"Principiile Basel II au fost elaborate în anul 2004, iar ale Basel III – în 2009. Sînt nişte standarde internaţionale de administrare a riscurilor. Standardele noi sînt importante atît pentru bănci, cu scopul asigurării unei activităţi prudenţiale şi profitabile, cît şi pentru regulator, ca să ştie cum să administreze mai bine expunerea băncilor la riscuri. Implementarea standardelor Basel II şi III este parte a reformei care urmăreşte modificarea cerinţelor pentru supravegherea băncilor şi a metodelor de funcţionare a băncilor la capitolul expunerea la riscuri. Toate ţările Uniunii Europene şi SUA au implementat standardele Basel II şi III. Chiar şi ţările Africii au implementat standardele Basel II şi studiază foarte serios posibilitatea de tranziţie la principiile Basel III", a relatat guvernatorul BNM.

Responsabilul a precizat că, deşi e nevoie de eforturi suplimentare, inclusiv investiţii la implementarea standardelor Basel II şi III, în ultima instanţă, băncile vor simţi avantajele oferite de administrarea mai bună a riscurilor.

Ex-guvernatorul BNM, preşedintele Asociaţiei Băncilor, Leonid Talmaci, le-a spus jurnaliştilor că normele Basel I au fost implementate în sistemul bancar al Moldovei încă în anul 1988.

"De atunci s-au produs multe schimbări în sistemul bancar internaţional, de asemenea, au fost mai multe crize economice. Toate acestea au făcut necesară elaborarea unor principii de activitate noi pentru a asigura o supraveghere mai eficientă a sistemului bancar, a reduce expunerea la riscuri în activitatea bancară şi a nu provoca panică în rîndul populaţiei. Noile cerinţe Basel II şi III reprezintă un fel de răspuns la aceste crize. Or, practica a arătat că statele au cheltuit multe fonduri ca să salveze băncile", a amintit Talmaci.

Potrivit lui, implementarea rigorilor noi va impune cheltuieli suplimentare în vederea unor alocaţii suplimentare pentru crearea fondurilor de risc, pentru a majora nivelul capitalului până la minimul necesar, a efectua o supraveghere mai prudenţială.

Conferinţa a fost organizată de KPMG Moldova.

Basel II reprezintă un document al Comitetului de Supraveghere Bancară de la Basel "Convergenţa internaţională a evaluării capitalului şi a standardelor de capital: abordări noi", conţinînd recomandări metodologice în domeniul reglementării bancare. Acordul Basel II are ca scop principal îmbunătăţirea calităţii administrării riscurilor în activitatea bancară, menită să consolideze, la rîndul său, stabilitatea întregului sistem bancar. Comparativ cu Basel I, inovaţiile se reduc la următoarele: crearea unui sistem mai sensibil la riscuri de evaluare ponderată a capitalului regulator, bazat, în măsura posibilităţilor, pe evaluarea cantitativă a riscurilor, efectuată de bănci; recunoaşterea mai largă a instrumentelor de reducere a riscurilor de credit; cerinţe noi faţă de capitalul pentru risc operaţional; extinderea rolului autorităţilor de supraveghere; dezvăluirea multilaterală a informaţiei şi metodologiei de către bănci.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?