Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4061

Curtea de Conturi a depistat încălcări în activitatea financiară a Secretariatului Parlamentului

10 apr. 2013,, 10:28   Societate
3722 0
Foto : noi.md
Raportul de audit al Curţii de Conturi, prezentat marţi, a scos la iveală iregularităţi în managementul financiar al secretariatului Parlamentului pentru anul curent.

Potrivit Agenţiei "Infotag" cu trimitere la serviciul de presă al Curţii de Conturi, bugetul Parlamentului pe anul 2012 a fost precizat în mărime de 85,482 mil. lei. Partea preponderentă o constituie cheltuielile pentru Secretariatul Parlamentului - 71,4%, urmate de cheltuielile pentru Baza auto a Parlamentului - 15,5% şi, respectiv, Direcţia pentru deservirea clădirilor Parlamentului - 13,1%.

Auditorii au constatat că au fost achitate neregulamentar în avans compensaţii lunare neimpozabile pentru acoperirea cheltuielilor de transport în mărime de 271,8 mii lei. Auditul a mai constatat un caz în care beneficiarul, deşi dispunea de spaţiu locativ în mun. Chişinău, a beneficiat neregulamentar de indemnizaţia pentru chirie în mărime de 20,3 mii de lei. Tot în anul 2012, au fost achitate mijloace în sumă de 124,2 mii lei, ca urmare a calculării cuantumului indemnizaţiei pentru copiii care au depăşit statutul de minor - 20, 25, 29 ani. Direcţia pentru deservirea clădirilor Parlamentului nu a monitorizat eficient elaborarea schemei de încadrare şi planificarea necesarului de alocaţii bugetare, fiind planificate în surplus mijloace în sumă de 411,4 mii lei, cu utilizarea ulterioară a acestora.

Managementul financiar al Bazei auto a Parlamentului a admis utilizarea mijloacelor speciale în lipsa cadrului regulator vizînd constituirea şi executarea cheltuielilor aferente acestora. A fost constatată achitarea unui spor la salariu în sumă de 87,8 mii lei fără determinarea în actul administrativ respectiv a categoriei acestei plăţi şi a criteriilor de acordare, precum şi unele neregularităţi la capitolul achiziţii publice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?