X 
Transnistria stiri: 1447
Preşedintele stiri: 4072

Deputaţii l-au invitat pe procurorul general interimar în Parlament

5 apr. 2013,, 12:41   Politică
2282 0
Foto : noi.md
Deputaţii au început şedinţa de vineri invitîndu-l în Parlament pe procurorul general interimar.

Reprezentantul fracţiunii PLDM, Petru Vlah, a motivat această solicitare prin faptul că, în Găgăuzia, proprietarii de terenuri agricole nu le pot prelucra din cauza unui conflict cu arendaşul, de partea căruia este şi procuratura autonomiei. Deputatul din partea PCRM, Alexandru Petcov, a anunţat despre intenţiile ministrului în exerciţiu al Apărării de a continua comercializarea armamentului din dotarea Armatei Naţionale. El a adus drept exemplu o scrisoare a conducătorului unei firme din Letonia care solicită de a considera tranzacţia din 2012 (cînd armamentul a fost comercializat pentru Armenia) nelegală. "Să ne spună procurorul unde şi cui vrea să vîndă ministrul Marinuţa acest armament?" a întrebat deputatul. Deputatul PCRM, Vasile Şova, a cerut ca guvernul, membrii căruia îşi exercită atribuţiile, să nu întreprindă măsuri care contravin Constituţiei. El a dat drept exemplu intenţia de a instala posturi "migraţionale" pe Nistru în perioada mai - iunie.

Deputatul fracţiunii PLDM, Maria Ciobanu, a propus legislatorilor să cinstească memoria lui Ion Inculeţ, deputat al Sfatului Ţării care, în 1918, a votat pentru Unirea Basarabiei cu România. Deputatul liberal, Valeriu Munteanu s-a indignat de faptul că în afară de deputaţii comunişti nu s-au ridicat în picioare nici cei democraţi. "Eu pot să-i înţeleg pe comunişti, dar nu pot să-i înţeleg pe deputaţii PDM. Inculeţ este pămîntean de-al nostru, este român basarabean. Aşa şi de voi nimeni n-o să-şi aducă aminte", a spus Munteanu. În replică, Marian Lupu le-a recomandat colegilor să ţină cont de respectarea dreptului la libertatea opiniei pentru a nu cădea în dictatură.

Deputatul Igor Dodon a propus Parlamentului să revină la propunerea grupului socialiştilor în ceea ce priveşte interzicerea organizaţiilor şi manifestaţiilor unioniste ceea ce a trezit nemulţumirea liberalilor. Preşedintele PL, Mihai Ghimpu n-a întîrziat să-i dea replica lui Dodon: "Cine şi ce stat are în vedere? Statul tău nu este Republica Moldova, ci Rusia. Părtaşii Unirii Moldovei cu România ştiu foarte bine că pentru Unire trebuie să existe Epublica Moldova". Ghimpu, de asemenea, a insistat ca parlamentul să includă pe ordinea de zi chestiunea cu privire la delegarea unui alt preşedinte al Comisiei juridice, numiri şi imunităţi în locul lui Victor Popa care a fost numit în calitate de judecător la Curtea Constituţională. Liderul PL a lăsat să se înţeleagă că fracţiunea liberalilor nu va tolera şantajul şi tîrgul din partea PLDM, care vrea în schimbul numirii lui Valeriu Munteanu în fruntea Comisiei, ca PL să voteze pentru liderul PLDM Vlad Filat la funcţia de prim-ministru. "Noi nu vom vota pentru Filat. Să se liniştească şi să se odihnească. Vama, Inspectoratul Fiscal, Banca de Economii trebuie să muncească în linişte", a remarcat Ghimpu.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?