Transnistria stiri: 1447
Preşedintele stiri: 4072

PUTIN supervizează personal MANEVRELE MILITARE din Marea Neagră. VIDEO

29 mar. 2013,, 15:40   Externe
2840 0
Фото: itar-tass.com
Preşedintele rus Vladimir Putin a mers, azi, în regiunea Krasnodar (sudul Rusiei) pentru a inspecta personal desfăşurarea amplelor manevre militare din zona Mării Negre, al căror scop, potrivit The Telegraph, „nu este de a verifica cît de pregătită de luptă este flota rusă din Marea Neagră, ci de a trimite un mesaj Occidentului că Rusia este un actor important în regiune”.

Aplicaţiile au fost lansate pe neaşteptate, joi dimineaţă, de preşedintelui rus, care a luat o decizie în acest sens în drum spre Moscova venind de la Durban (Africa de Sud), unde participase la summitul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud).

După preluarea celui de-al treilea mandat prezidenţial, Vladimir Putin a subliniat în mod repetat importanţa unei armate puternice şi agile a Rusiei, scrie ziarul britanic amintit.

Chiar luna trecută, Vladimir Putin a cerut instituţiilor din domeniul apărării să accelereze modernizarea armatei, declarînd că manevrele militare trebuie desfăşurate fără a fi în prealabil anunţate, pentru a vedea dacă militarii ruşi au pregătirea de luptă adecvată indiferent de situaţie.

În opinia analistului Fiodor Lukianov, citat de „The Telegraph”, Putin are nevoie de aceste aplicaţii nu pentru modernizarea armatei, ci pentru a arăta lumii întregi că Flota Rusiei din Marea Neagră şi trupele sale din sudul ţării pot juca în continuare un rol important politic şi geopolitic. „Dar în Marea Neagră, Rusia îşi arată doar muşchii”, consideră expertul citat.
Este a doua oară, în ultimele două luni, cînd Rusia efectuează aplicaţii militare neprogramate. În luna februarie, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, a avut loc o alertă neanunţată de verificare a districtelor militare Centru şi Sud.

Ministerul rus al Apărării a precizat că nave mari de desant din cadrul Flotei ruse din Marea Baltică s-au alăturat manevrelor din Marea Neagră.
La aceste aplicaţii participă 20 de nave de război şi încă 30 de vase de aprovizionare din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră, cu baza în Sevastopol, precum şi nu mai puţin de 7.000 de militari şi circa 250 de vehicule blindate.

Putin s-a deplasat vineri în zona manevrelor militare la bordul unui elicopter, fiind însoţit de ministrul rus al apărării Serghei Şoigu, potrivit RIA Novosti.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?