X 
Arşiţa stiri: 199
Jocurile Olimpice stiri: 169
Transnistria stiri: 1415

Prima vizită a preşedintelui Barack Obama în Israel şi teritoriile palestiniene

20 mar. 2013,, 11:07   Externe
2187 0
Foto: nrtv.net.
Barack Obama soseşte miercuri în Israel în prima sa vizită ca preşedinte al Statelor Unite, după care se va deplasa în teritoriile palestiniene şi Iordania, cu singura ambiţie declarată de 'a asculta', însă fără să lanseze vreo iniţiativă de pace, comentează AFP.

Această primă călătorie din cel de-al doilea mandat al său are loc la două zile după învestirea noului guvern condus de premierul israelian, Benjamin Netanyahu, care şi-a fixat ca 'prioritate principală apărarea şi securitatea', citînd 'ameninţările foarte grave' ce vin, în opinia lui, din partea Iranului şi a Siriei.

După aterizarea avionului Air Force One pe aeroportul din Tel Aviv la mijlocul zilei, preşedintele american va inspecta o baterie a sistemului antirachetă Iron Dome, finanţat de Statele Unite.

Ulterior, se va deplasa la Ierusalim pentru a se întîlni cu preşedintele Shimon Peres şi apoi va fi primit de Netanyahu, cu care relaţiile sale personale sînt binecunoscute ca fiind glaciale.

Joi, Obama va discuta la Ramallah, în Cisordania, cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, care a doua zi îl va primi pentru o scurtă vizită la Biserica Naşterii Domnului din Betleem.

Dornic să se adreseze direct israelienilor, el va ţine joi un discurs la Centrul internaţional de congrese din Ierusalim.

În cursul acestei vizite cu o înaltă încărcătură simbolică, Obama va merge la Muzeul naţional al Israelului, în special pentru a admira faimoasele manuscrise de la Marea Moartă, aflate în posesia Israelului după războiul din 1967. Vineri, va depune coroane de flori la mormîntul fondatorului sionismului, Theodor Herzl, şi al premierului asasinat Yitzhak Rabin, după care va vizita Memorialul Victimelor Holocaustului Yad Vashem.

Preşedintele Barack Obama se va deplasa apoi în Iordania pentru a se întîlni cu regele Abdullah al II-lea, iar sîmbătă dimineaţă va vizita situl arheologic de la Petra.

Principalul obiectiv al acestui turneu îl reprezintă strîngerea relaţiilor cu Israelul, principalul aliat al Statelor Unite în zonă, căutînd să reconcilieze diferendele cu Netanyahu în privinţa programului nuclear iranian şi a colonizării teritoriilor palestiniene.

'Credem că Iranul poate să producă o bombă atomică în ceva mai mult de un an. Dar, evident, nu vrem să aşteptăm pînă în ultimul moment', a afirmat Obama în cursul unui interviu difuzat la 14 martie la televiziunea, subliniind că 'va continua să păstreze pe masă toate opţiunile'.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав