X 
Arşiţa stiri: 199
Jocurile Olimpice stiri: 174
Transnistria stiri: 1415

Motiv de destindere: Niciun temei pentru un nou 'război rece' între Rusia şi SUA (Medvedev)

26 feb. 2013,, 11:39   Externe
2540 1
Foto : rian.ru
Izbucnirea unui nou 'război rece' între Rusia şi SUA nu are temei, în pofida faptului că raporturile dintre cele două ţări se tensionează din cînd în cînd din cauza adoptării unor măsuri antiruseşti, cum ar fi Legea Magnitski, a declarat premierul rus Dmitri Medvedev, într-un interviu acordat canalului TV Globo la sfîrşitul vizitei sale în Brazilia, în cadrul turneului său în America Latină de săptămîna trecută.

'Nu există un război rece şi nici condiţiile care l-ar declanşa, deşi relaţiile dintre ţările /noastre/ pot escalada periodic', a afirmat Medvedev, adăugînd că toate acestea depind de 'administraţia la putere, de echipelor de management de la comanda statului şi de poziţia legislatorilor', potrivit ITAR-TASS.

'Dar nu există niciun motiv major pentru izbucnirea unui nou război rece, dimpotrivă acum sîntem în măsură să rezolvăm diverse sarcini, pe care le şi abordăm', a asigurat premierul rus, exprimîndu-şi convingerea că Legea Magnitski adoptată de Congresul SUA este un pas care nu reflecă esenţa relaţiilor bilaterale între Moscova şi Washington.

În afara problemei privind amplasarea scutului antirachetă american în Europa, asupra cărora Rusia şi SUA se situează pe poziţii divergente, relaţiile dintre cele două s-au deteriorat recent în urma aşa-numitei Legi Magnitski, care include pe lista neagră pentru primirea vizelor de intrare în SUA cîteva zeci de funcţionari ruşi, inclusiv de rang înalt, acuzaţi de fondul de investiţii Hermitage Capital că ar fi responsabili de moartea în detenţie a avocatului rus Serghei Magnitski.

În replică, Rusia a adoptat o lege privind interzicerea adopţiei copiilor ruşi de către cetăţeni americani şi a declanşat o adevărată campanie de persecutare împotriva organizaţiilor neguvernamentale de pe teritoriul Federaţiei Ruse, care primesc finanţare din Occident, în special din SUA.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав