X 
Arşiţa stiri: 199
Jocurile Olimpice stiri: 169
Transnistria stiri: 1415

Ariel Sharon era gata să renunțe la două treimi din Cisiordania

21 feb. 2013,, 08:30   Externe
2549 0
Foto: adevarul.ro
Fostul premier israelian Ariel Sharon, cu o lună înainte de atacul cerebral care i-a cauzat coma, avea un plan de dezangajare unilaterală faţă de palestinieni în Cisiordania, a declarat un fost înalt responsabil al Mossad, Rafi Eitan, într-un interviu apărut în publicaţia Times of Israel.

Rafi Eitan este o legendă a serviciilor de informaţii israeliene; el a fost, printre altele, cel care a dirijat operaţiunea de capturare a criminalului nazist Adolf Eichmann.

În ianuarie 2006, a relatat Eitan, Sharon i-a expus telefonic acest plan de dezangajare. Fostul premier invocase o „delimitare de tip mozaic”, care trebuia să păstreze integritatea sistemului de aşezări israeliene în Cisiordania.
„Discuţia a avut loc la patru luni după retragerea din Gaza. Sharon îşi dădea seama că trebuie să ne separăm de palestinienii din Cisiordania. El a spus că nu putem domina peste un alt popor. El spunea: haideţi să ne despărţim de palestinieni; să luăm aproximativ o treime din Cisiordania, iar restul de două treimi să le lăsăm palestinienilor”, a declarat fostul responsabil Mossad, potrivit Agerpres.
Acesta a mai spus, în acelaşi interviu, că Sharon planifica să conecteze satele izolate palestiniene din interiorul comunităţilor evreieşti la un sistem de drumuri subterane şi tuneluri.

Eitan îi recomandă actualului premier Benjamin Netanyahu să adopte acest plan şi să-l prezinte preşedintelui SUA, Barack Obama, cu ocazia apropiatei vizite a acestuia în Orientul Mijlociu. „Avem nevoie în cel mai înalt grad să ne separăm de palestinieni”, a mai spus el, în interviul amintit.

El s-a arătat de acord şi cu proiectul fostului ministru de externe Avigdor Lieberman, care a propus ca aşa-numitul „triunghi arab” din nordul Israelului, cu 300.000 de arabi, să fie transferat viitorului stat palestinian.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав