Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4065

Primăria a decis: Itinerariile troleibuzelor și autobuzelor nu se vor suprapune cu cele ale microbuzelor

28 ian. 2013,, 11:13   Societate
5791 1
Foto: timpul.md
Primăria Chișinău intenționează să schimbe itinerariile troleibuzelor, autobuzelor și microbuzelor astfel încît acestea să nu se suprapună. Anunțul a fost făcut astăzi, de către primarul general Dorin Chirtoacă, în cadrul ședinței operative.

Potrivit primarului, „transportul public de mare capacitate este prioritatea”, de aceea vor avea loc aceste schimbări. Totodată dînsul a menţionat, că în contractul de achiziționare a troleibuzelor este prevăzut un punct, în care este specificat, că itinerariile acestor rute nu trebuie să se suprapună.

”Microbuzele au salvat situația pe parcursul a circa 15 ani, dar s-a ajuns și la o situaţie complicată. Indiferent de grevele organizate şi creşterea nemulţumirilor din partea şoferilor, acestea sînt decizii, care depăşesc punctele de vedere ale primăriei”, a spus Chirtoacă.

De asemenea, dînsul a subliniat, că suprapunerile vor fi excluse treptat, iar banii pentru implementarea noilor reguli vor fi alocați din fondul de rezervă al primăriei Chișinău.

Chirtoacă a solicitat de la Direcția Transport să propună un grafic cu noile itinerarii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?