X 
Arşiţa stiri: 233
Preşedintele stiri: 4136

„Alpinist” blănos: Motanul Louis a cucerit trei dintre cele mai înalte vîrfuri din Marea Britanie

5 sep. 04:00   Ştiinţă şi IT
22 ore in urma 1802 0

Un cuplu, care adoră drumețiile, recunoaște că decizia de a-și lua cu ei animalul de companie aventurier a fost una spontană.

Louis, o pisică persană, a escaladat cei mai înalți munți din Anglia, Scoția și Țara Galilor. El a intrat în istorie, pentru că a devenit primul reprezentant al speciei sale, care a reușit să realizeze o astfel de călătorie, scrie Daily Star.

Împreună cu stăpînii săi, Jess Peters și Dan Taylor, patrupedul a petrecut 29 de ore urcînd pe vîrfurile Scafell Pike, Ben Nevis și Snowdon. Este important de menționat că în timpul călătoriei el nu a fost purtat în brațe.

Jess, 31 de ani, și Dan, 34 de ani, l-au luat pe Luis pe munte în lesă. Cuplul a glumit spunînd că animalul lor de companie a fost mai bine pregătit decît ei pentru această provocare, deoarece el nu a avut nicio problemă să meargă 10 km pe zi. Potrivit acestora, deținătorul recordului „seamănă un pic cu un cîine”, deoarece îi place aventura.

„Desigur, există și alte pisici care au escaladat munți, dar Louis este prima pisică care a urcat pe cele mai înalte trei vîrfuri din Marea Britanie. Am verificat asta. Sperăm că va intra în istorie”, spun stăpînii animalului.
Cuplul, care adoră drumețiile, recunoaște că decizia de a lua cu ei animalul aventurier a fost spontană.


„I-am pus un dispozitiv de urmărire, am pregătit rezerve de apă și mîncare și i-am luat o pătură în caz că i se face frig. Ca oricărei pisici, îi place să rătăcească. În timp ce urcam, el putea să vadă ceva ce îl interesa și să se îndrepte într-acolo”, spune Dan.

Potrivit călătorilor, lor le-a luat opt ore ca să ajungă pe vîrful Snowdon, Ben Nevis a avut nevoie de 11 ore, iar Scafell Pike - de 10 ore.

„Toată lumea a fost șocată să vadă o pisică urcînd pe munte. S-a ajuns pînă la aceea că oamenii se oprit și întrebau: „Doamne, este o pisică?”, iar eu glumeam: „Nu, este un pinguin”. Din cauza acestor rețineri călătoria a durat și mai mult”, spune Taylor.

Britanicul adaugă că Luis se descurca foarte bine, dar obosea puțin, de aceea i-au dat timp să doarmă și să-și recapete puterile. Acum, proprietarii plănuiesc o nouă provocare pentru pisica lor care a bătut recordul.

1
1
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Declarația deputatului PAS Vasile Șoimaru despre o eventuală interzicere a Bisericii Ortodoxe Moldovenești (în cadrul Patriarhiei Moscovei) a provocat o mare rezonanță. Ce biserică, în opinia dumneavoastră, ar trebui să existe în Moldova?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав