Declarația a fost făcută de Vadim Ceban în cadrul emisiunii "По фактам", răspunzînd la întrebarea prezentatoarei cu privire la o eventuală încetare a tranzitului gazelor rusești prin Ucraina, care s-ar putea întîmpla în 2025.
"De aceea, Tiraspoltransgaz și colegii noștri din regiunea transnistreană discută această problemă cu participarea activă a Ministerului Energiei. Problema securității energetice în Transnistria este una foarte serioasă, ținînd cont că acolo sînt cetățenii noștri, este teritoriul țării noastre."Ceban a subliniat că societatea examinează două scenarii principale pentru aprovizionarea cu gaze: "Primul este păstrarea rutei tradiționale prin teritoriul Ucrainei. A doua opțiune este utilizarea coridorului sudic prin gazoductul transbalcanic și, respectiv, cu ajutorul Turkish Stream, deși există limitări tehnice acolo".
De asemenea, el a menționat că Moldovagaz asigură în mod oficial aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene și menține securitatea energetică: "Moldovagaz are dreptul în principiu să limiteze, dar noi nu limităm, pentru că înțelegem care este securitatea energetică a țării, chiar și în perioada de vară dăm mai mult decît au ei conform contractului".
Adăuga comentariu