Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Zelenski a vorbit despre discuția sa cu Orban

11 dec. 2023,, 11:15   Externe
3685 1

Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a vorbit despre discuția pe care a avut-o cu premierul ungar Viktor Orban.

Despre aceasta relatează RBC-Ucraina cu referire la mesajul video al șefului statului ucrainean.

Potrivit lui Zelenski, conversația bilaterală s-a referit la afacerile europene ale celor două state.

"În marja inaugurării (președintelui Argentinei) am avut o convorbire cu premierul Ungariei, Orban. Cît se poate de sincer și de înțeles, despre afacerile noastre europene", a declarat președintele ucrainean.

Zelenski a efectuat o vizită de lucru în Argentina la 10 decembrie. El a mers la Buenos Aires pentru inaugurarea președintelui Argentinei.


În timp ce se afla în Argentina, Vladimir Zelenski a reușit să comunice cu premierul ungar Viktor Orban.

În timpul vizitei, s-a aflat, de asemenea, că președintele ucrainean va merge luni, 11 decembrie, în Statele Unite. Acolo se va întîlni cu președintele american Joe Biden.

La începutul lunii noiembrie, Comisia Europeană a recomandat, într-un raport, începerea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE. Ministrul ungar de Externe Péter Szijjártó a declarat imediat că țara sa se opune deschiderii unui dialog.

În același timp, Orban i-a îndemnat pe înalții oficiali UE să nu ridice problema aderării Ucrainei la blocul comunitar la viitorul summit. Mai mult, premierul ungar amenință că va bloca decizia de a începe negocierile privind integrarea europeană a Ucrainei la summitul UE care va avea loc la 14-15 decembrie.

8
1
1
1
17

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?