„Am reuşit să salvăm 16 din cei 17 membri ai echipajului, unul dintre ei e dat dispărut”, a declarat ministrul Transporturilor, Jaime Bautista, într-o conferinţă de presă, potrivit AFP, preluată de Agerpres. Vîntul şi valurile puternice împiedică intervenţia salvatorilor, a spus el., transmite Digi24.
Incidentul a avut loc joi dimineaţa, la aproximativ şapte kilometri de municipalitatea Limay, situată la nivelul golfului Manila. MT Terra Nova „s-a răsturnat şi în cele din urmă s-a scufundat”, a declarat Garda de Coastă din Filipine într-un comunicat, precizînd că investighează dacă s-ar fi putut produce o perturbare meteorologică în apele din jur în cursul acestui incident maritim. A fost detectată o pată de petrol, iar personalul de protecţie a mediului marin a fost mobilizat pentru a încerca să o ţină sub control, au indicat sursele citate.
Adăuga comentariu