X 
Arşiţa stiri: 195
Jocurile Olimpice stiri: 164
Transnistria stiri: 1458

Temperaturi record în China pentru această perioadă a anului

16 iun. 2023,, 20:30   Externe
2660 0

Recordul de temperatură pentru mijlocul lunii iunie a fost doborît vineri la Beijing, unde s-au înregistrat 39,4 grade Celsius, în condiţiile în care o parte a ţării se confruntă cu un val de căldură, informează AFP.

Temperaturile ridicate din China nu sunt neobişnuite în timpul verii, în special în vestul arid şi în sudul ţării. Într-o măsură mai mică, locuitorii Beijingului sunt şi ei obişnuiţi cu căldura în această perioadă a anului.

Cu toate acestea, potrivit oamenilor de ştiinţă, China s-a confruntat în ultimele luni cu condiţii meteorologice extreme şi temperaturi neobişnuite la nivel local, exacerbate de schimbările climatice.

"În jurul orei 14:30 (06:30 GMT), temperatura la Observatorul din suburbia sudică a Beijingului a atins 39,4 grade Celsius, doborînd recordul pentru jumătatea lunii iunie", a precizat serviciul meteorologic din China.

Precedentul record data din 13 iunie 2000 (39,1 grade Celsius), a precizat acesta pe reţeaua de socializare Weibo.


Anunţul vine în timp ce Beijing-ul se află sub alertă portocalie pentru caniculă, al doilea cel mai înalt nivel din China, în timp ce o parte din provincia învecinată Hebei se află sub alertă roşie.

Temperaturile la Beijing vor rămîne ridicate în următoarele trei zile, fiind aşteptate cel puţin 37 de grade Celsius, potrivit meteorologilor.

În capitala chineză, temperatura pe asfalt a depăşit local 50 de grade Celsius, ceea ce poate "deteriora cu uşurinţă drumurile" şi "provoca explozia anvelopelor", a avertizat un meteorolog citat de agenţia de presă Xinhua.

Joi, opt capitale de provincii au înregistrat cele mai ridicate temperaturi din acest an, potrivit Xinhua.

Luna trecută, capitala economică Shanghai a cunoscut cea mai călduroasă zi de mai de mai bine de un secol (36,1 grade Celsius).

De asemenea, anul trecut, China a înregistrat cel mai cald august de la începutul înregistrărilor, în 1961, după săptămîni de caniculă fără precedent.

ONU a avertizat că perioada 2023-2027 va fi, aproape sigur, cea mai caldă înregistrată vreodată pe Pămînt, din cauza efectului combinat al gazelor cu efect de seră şi al fenomenului meteorologic El Nino.

La începutul acestui an, o parte a Chinei s-a confruntat cu o iarnă neobişnuit de aspră.

0
0
1
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав