Ministerul Agriculturii, aflat în stare de alertă, a declarat luni că efective importante de lăcuste au fost distruse.
Pînă în prezent nu au fost înregistrate pierderi considerabile în agricultură, însă există îngrijorarea că mai multe roiuri ar putea fi împinse de vînt spre sudul ţării, a declarat pentru Reuters ministrul interimar al Agriculturii, Abbas Mortada.
''Am reuşit în scurt timp să distrugem un număr uriaş, însă unele au scăpat şi există în continuare efective mari, mai ales în zona Hermel din Marjaheen'', a spus Mortada.
Lăcustele, care ameninţă recoltele, se adaugă unei lungi liste de provocări cu care se confruntă Libanul, ţară afectată de cea mai gravă criză financiară din ultimele decenii.
Regiunea Baalbek-Hermel din nord-est se bazează în special pe creşterea animalelor, pînă în prezent avînd doar cîteva plantaţii de cireşi afectate de lăcuste. Însă regiunile din sudul Libanului deţin mai multe terenuri agricole.
"sîntem pregătiţi pentru orice se poate întîmpla", a declarat Mortada.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a indicat că evenimentul este neobişnuit pentru această zonă, o schimbare a direcţiei vîntului împingînd lăcustele din Arabia Saudită pînă în Iordania şi mai departe în Siria şi Liban.
''Este un eveniment foarte rar... locurile de reproducere sînt pe coasta Mării Roşii, coasta nordică a Arabiei Saudite, aşa că ele au fost împinse de vînt în Iordania şi Siria'', a spus Maurice Saade, reprezentatul FAO în Liban.
''Pînă în prezent (situaţi) este sub control şi în mod cert personal nu văd niciun motiv de panică'', a precizat el.
Adăuga comentariu