X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Reacția lui Biden la acuzațiile că ar avea probleme de memorie

9 feb. 12:30   Externe
3454 0

Joe Biden (81 de ani), liderul de la Casa Albă, a afirmat joi seară, într-un discurs la televiziune, că nu are probleme de memorie, vizibil furios după ce raportul unui procuror special l-a descris ca fiind un bărbat în vîrstă cu memorie slabă.

„Sînt un om în vîrstă şi ştiu ce fac. Nu am probleme de memorie!”, a spus Joe Biden, denunţînd ferm faptul că raportul susţine că a uitat data morţii fiului său Beau.

Reacția președintelui a venit la scurt timp după ce procurorul special însărcinat cu anchetarea acuzaţiilor de gestiune defectuoasă a documentelor secrete de către Joe Biden a decis să nu recomande urmărirea penală într-un raport publicat joi, care îl descrie pe preşedintele american drept „un bărbat în vîrstă, cu o memorie slabă”, notează Noi.md cu referire la libertatea.ro.

Raportul are 388 de pagini, procurorul special a menționat acolo că Biden nu-și mai aducea aminte cînd a fost vicepreşedinte, nemaiştiind exact în ce an a început ori s-a încheiat mandatul său, nici exact anul morţii fiului său cel mare Beau.

Totodată, procurorul a dat asigurări că Biden, spre deosebire de rivalul său prezidenţial preconizat pentru 2024, Donald Trump, nu ar risca închisoarea pentru manipularea incorectă a unor documente guvernamentale sensibile.


5
8
1
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?