Problema Karabahului e rezolvată - Azerbaidjanul își alege parlamentul

În prima zi de toamnă, Azerbaidjanul va organiza primele alegeri parlamentare din istoria sa modernă pe întreg teritoriul său, inclusiv în regiunile eliberate.

În același timp, acesta va fi al doilea tur de alegeri extraordinare. Deși scrutinul va avea loc cu doar două luni mai devreme decît prevede regulamentul, motivul pentru amînarea perioadei electorale este unul foarte serios și, în același timp, îmbucurător pentru azerii.

Pe lîngă cea de-a 29-a sesiune a Conferinței părților la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice - COP29 - care va avea loc la Baku în această toamnă și care va avea o importanță globală, Azerbaidjanul se pregătește să treacă la un nou proiect național după ce statul și-a restabilit, după trei decenii, integritatea teritorială și a finalizat cu succes soluționarea problemei Karabah.

În timpul prăbușirii URSS și al apariției „punctelor fierbinți” într-o serie de republici unionale, Karabah, la fel ca Osetia de Sud, Abhazia și Transnistria, a devenit o zonă de conflict militar înghețat care a durat pînă în 2020. Pe parcursul a peste 30 de ani, numele regiunii Nagorno-Karabah a apărut în mod regulat în mass-media internațională în legătură cu episoade tragice de acțiuni militare, care au provocat numeroase victime umane.

Dacă ne vom referi pe scurt la o sută de ani de istorie a conflictului armeano-azer, una dintre primele pagini tragice ale acestuia au fost evenimentele în care, pe ruinele Imperiului Rus, a fost anunțată pentru prima dată crearea statului armean în Caucazul multinațional - în 1918 a apărut Republica Ararat în cadrul provinciei Irevan de atunci.

În această perioadă, concomitent cu afluxul populației armene din Turcia și din alte regiuni, a început expulzarea în masă a comunităților musulmane, adică în primul rînd a azerilor, din republica nou proclamată, adesea însoțită de confruntări sîngeroase. Ulterior, după cel de-al Doilea Război Mondial, în perioada 1948-1953, procesul de expulzare a azerilor din Armenia a fost reluat la nivelul deciziilor autorităților centrale ale URSS și s-a numărat printre celelalte deportări în masă din Caucaz.

În același timp, Nagorno-Karabah, care în anii 1990 a devenit epicentrul confruntării militare și al conflictului înghețat ulterior, din 1921 a fost, în conformitate cu împărțirea administrativ-teritorială, o regiune autonomă (NKAO) în cadrul RSS Azerbaidjan. Populația predominant armeană s-a bucurat, printre altele, și de o largă autonomie culturală.

La sfîrșitul anilor 1980, între localnicii armeni și azeri au început confruntări interetnice, ducînd la moartea populației pașnice. Guvernul sovietic a impus o stare de urgență și a desfășurat în regiune forțe militare și de poliție suplimentare.

Cu toate acestea, consolidarea păcii în regiune nu a fost posibilă, iar prăbușirea URSS a fost imediat urmată de acțiuni militare: a început Primul Război din Karabah din 1991-1994, în urma căruia sub control militar armean au ajuns nu numai teritoriul fostei autonomii Nagorno-Karabah, ci și 7 raioane adiacente ale Azerbaidjanului, populate anterior predominant de azeri.

În această perioadă, victime ale acestor lupte au devenit oamenii obișnuiți care locuiau în acele locuri. Un episod deosebit de îngrozitor a fost luarea cu asalt a orașului Hodjalî, unde se afla aeroportul păzit de Ministerul de Interne al Azerbaidjanului. Ca urmare a operațiunilor militare, au fost uciși 613 civili, sute de persoane au fost capturate de armata armeană, iar zeci de persoane sînt date dispărute și în ziua de azi. Printre acestea, o mare parte au fost copii, femei și bătrîni care au încercat să fugă de bombardamente. Acest episod tragic din istoria Azerbaidjanului a devenit larg cunoscut datorită unui grup de jurnaliști internaționali care s-au aflat la fața locului. Ziua masacrului de la Hodjalî de pe 26 februarie, a devenit una dintre datele comemorative tragice ale țării.

În 1994, pe harta „punctelor fierbinți” din lume a apărut zona conflictului înghețat din Nagorno-Karabah, cu Republica autoproclamată și nerecunoscută Nagorno-Karabah (NKR) cu Stepanakert în calitate de centru. În deceniile următoare, informațiile privind confruntările armate cu grade diferite de intensitate care au izbucnit aici, ajungeau în mod regulat în topul presei azere, armene și mondiale. Au fost raportate decese în rîndul militarilor și civililor.

În același timp, locuitorii din raioanele aflate în afara controlului Baku au fost forțați să își părăsească casele și să se refugieze, aceste raioane sînt depopulate în totalitate. Este vorba despre o cifră de aproximativ o jumătate de milion de persoane.

Spre deosebire de situația din Transnistria, unde pe ambele maluri ale Nistrului a fost stabilită o existență relativ calmă și pașnică, unde în ultimii 30 de ani continuă negocierile la diferite niveluri își unde cetățenii duc viața normală, orașele și satele din regiunea Karabah au rămas devastate. Ținutul, cîndva înfloritor, a devenit pentru mulți ani un deșert cu cîmpuri minate și fortificații militare.

Totul s-a schimbat în toamna anului 2020. În dimineața zilei de 27 septembrie, Ministerul Apărării din Azerbaidjan a anunțat despre focuri cu artilerie și arme de calibru mare de-a lungul liniei frontului din partea armatei armene. Au avut de suferit populația pașnică din regiunile învecinate. Astfel au început evenimentele, care au fost numite în presa mondială Al doilea război din Karabah sau războiul de 44 de zile, iar în Azerbaidjan - Războiul pentru Apărarea Patriei, care s-a încheiat cu întoarcerea regiunilor ocupate.

Trupele azere, aflate sub comanda președintelui Ilham Aliyev, comandantul suprem al țării, au răspuns printr-o operațiune contraofensivă de amploare numită „Pumnul de fier”, folosind avioane militare, vehicule blindate, artilerie și drone de atac. Luptele s-au desfășurat în nordul și sudul Karabahului.

În direcția de sud, după lupte grele, forțele Azerbaidjanului au reușit să stabilească controlul asupra a două localități strategice - Jebrail și Hadrut, în urma cărora frontul armean a cedat, iar armata azeră, continuîndu-și succesul, a cucerit teritorii semnificative, inclusiv orașele cîndva prospere Fizuli, Zangelan, Gubadli. Punctul final a fost lupta pentru legendarul oraș Șușa, cîștigată de Azerbaidjan.

În timpul celor 44 de zile de război, Turcia a oferit un sprijin politic special Azerbaidjanului. Formal, Armenia nu era parte la conflict, dar de facto Armenia și Nagornîi Karabah erau unite din punct de vedere militar în acea perioadă. Acest conflict a fost cel mai sîngeros de la Primul Război din Karabah.

Confruntarea armată s-a încheiat oficial la 10 noiembrie, cînd președintele Azerbaidjanului, prim-ministrul Armeniei și președintele Rusiei au emis o declarație comună privind încetarea completă a focului în zona de conflict din Nagorno-Karabah. Cu toate acestea, în conformitate cu un decret al președintelui Ilham Aliyev, Ziua Victoriei în Azerbaidjan a devenit 8 noiembrie - data cuceririi orașului Șușa.

Procesul de revenire a regiunilor din Karabah sub controlul Baku este greu de numit simplu. În fosta zonă a conflictului înghețat și-au început activitatea pacificatorii din Rusia, deoarece acolo încă se mai unele formațiuni ale forțelor armate armene și civili armeni. La rîndul său, Azerbaidjanul, în persoana șefului statului, s-a adresat către aceștia, invitîndu-i să rămînă în locurile lor natale, garantîndu-le toate drepturile civile, inviolabilitatea și siguranța atît a bunurilor personale, cît și a vieții și patrimoniului socio-cultural.

Cu toate acestea, în ultimele luni ale anului 2020, cînd forțele de securitate ale Azerbaidjanului au preluat controlul asupra regiunilor eliberate, majoritatea localnicilor au ales să părăsească Karabahul. Conform mărturiilor pacificatorilor, în mai multe districte, precum Agdam, Kelbadjar și Lacin, locuitorii care au plecat au distrus bunurile pe care nu le-au putut lua cu ei, inclusiv animale, case, clădiri administrative, școli și magazine.

Cu toate acestea, un mic procent din populația armeană a rămas să trăiască pe teritoriile revenite în componența Azerbaidjanului, motivîndu-și decizia prin faptul că nu aveau unde să se plece. În plus, Republica Karabah, autoproclamată în urmă cu 30 de ani, deși izolată, a continuat să existe încă 3 ani.

Azerbaidjanul, sub conducerea lui Ilham Aliyev, a proclamat începutul reconstrucției Karabahului. Începînd cu perioada dureroasă a Primului Război din Karabah, restaurarea integrității teritoriale și revenirea pe pămînturile capturate a devenit pentru azeri o idee națională și un proiect național. Bucuria victoriei nu a durat mult aici: oamenii s-au grăbit să se întoarcă în Grădina Neagră (așa se traduce toponimul „Karabah”) devastată de război.

Conform datelor operaționale și statistice adunate imediat de oficialii azeri, majoritatea localităților erau în ruine, împreună cu infrastructura, fondul locativ și monumentele istorice pentru care este atît de renumit Caucazul. În plus, drumurile și secțiuni mari din aceste regiuni erau cîmpuri minate, unde în anii care au urmat au fost uciși nu o singură dată oameni și animale.

În timp ce liderii țării purtau negocieri cu Erevan pentru transferul hărților și planurilor de deminare, Ministerul Apărării al Azerbaidjanului desfășura și continuă să desfășoare un proces de deminare. În același timp, a început reconstrucția drumurilor și a altei infrastructuri. Deja peste un an, în orașul Zangilan, controlat anterior de Republica Karabah nerecunoscută, a fost inaugurat un aeroport internațional modern, unde a sosit, la invitația lui Ilham Aliyev, președintele Turciei, Recep Tayyip Edogan.

În cadrul punerii în aplicare a programului de stat de amploare al Azerbaidjanului, în regiunile eliberate au fost reconstruite orașele și satele, a fost restaurat patrimoniul istoric care s-a păstrat, iar populația a fost ajutată să își refacă viața.

Așa-numita Republica Karabah, pe care chiar și Armenia a recunoscut-o ca parte a Azerbaidjanului, a fost vizitată de reprezentanți ai OSCE, ONU și ai altor organizații internaționale, De asemenea, securitatea și respectarea acordurilor au fost asigurate de un contingent de pacificatori. În același timp, acolo au rămas anumite structuri armate numite „Armata NKR”. După o serie de incidente armate soldate cu mai multe victime, la 19 septembrie Azerbaidjanul a anunțat o operațiune antiteroristă, care a durat mai puțin de o zi.

În după-amiaza zilei de 20 septembrie, s-a anunțat că liderii așa-numitei „NKR” au fost de acord să retragă „armata armeană rămasă” și echipamentul greu împreună cu alt armament, precum și să desființeze, și să dezarmeze propria „armată de apărare”. Părțile au convenit asupra încetării focului și desfășurării negocierilor.

La scurt timp după discuțiile din 21 septembrie, reprezentanții armeni și azeri au anunțat că „nerecunoscuta Republica Karabah” va înceta să existe de la 1 ianuarie 2024. La rîndul lor, autoritățile azere le-au propus din nou armenilor din Karabah să-și păstreze fostul loc de trai în calitate de cetățeni cu drepturi depline ai țării. O mică parte a populației a decis să rămînă, majoritatea preferînd să plece.

În primăvara anului 2024, a avut loc retragerea forțelor ruse de menținere a păcii din raioanele pașnice. Stepanakert, la o sută de ani după redenumirea, a revenit la numele său istoric de Hankendi. Iar în februarie, pentru prima dată, pe întreg teritoriul Azerbaidjanului au avut loc alegeri prezidențiale extraordinare. Acestea au fost cîștigate cu încredere de președintele în exercițiu Ilham Aliyev.

După alegerea sa, el a remarcat finalizarea cu succes a conflictului din Karabah și a vorbit despre începutul unei etape absolut noi în viața Azerbaidjanului, care presupune o politică de consolidare a economiei, promovarea țării pe arena mondială și alte scopuri și obiective fundamental noi, în vederea obținerii unei bunăstări stabile pentru toți locuitorii.

Datorită restaurării infrastructurii și întoarcerii populațiilor băștinașe pe ținuturile natale, la 1 septembrie în regiunile eliberate se vor deschide pentru prima dată secții de votare, unde oamenii vor vota pentru membrii noului Parlament al Azerbaidjanului, care urmează să adopte noi legi și hotărîri, luînd în considerare interesele și prosperitatea ulterioară a noului Karabah.

Amalia Stati