Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Prima "taxă la frontieră" pentru emisiile de dioxid de carbon din lume

20 aug. 2023,, 00:01   Externe
2899 0

Prima „taxă la frontieră” pentru emisiile de dioxid de carbon din lume, așa-numitul mecanism de ajustare a emisiilor de carbon la frontieră (CBAM) al UE, va intra în vigoare pentru o perioadă de probă de 18 luni, începînd cu 1 octombrie.

Începînd cu această dată, Bruxelles-ul va aplica o amendă de maximum 50 de euro pe tonă de emisii de dioxid de carbon importatorilor care nu respectă cerințele de raportare în perioada de probă, transmite Noi.md cu referire la jurnal.md.

Sancțiunile planificate, care ar putea fi chiar și de 10 euro pe tonă, au fost anunțate ieri, ca parte a legislației care stabilește modul în care va funcționa taxa, care va fi introdusă în 2026. Noua taxă este concepută să creeze condiții de concurență echitabile între întreprinderile din UE care trebuie să plătească un preț al carbonului pentru emisiile lor și întreprinderile care importă din țări cu taxe mai mici sau fără taxe pentru emisii.

Importatorii nu vor plăti taxa, care se va baza pe prețul carbonului din blocul comunitar, în timpul fazei de probă, dar vor fi sancționați dacă nu respectă cerințele de raportare.

Cu toate acestea, penalitățile reduse și flexibilitatea potențială a CBAM au fost criticate de directorii din industria UE


„Sîntem îngrijorați de faptul că nivelul de penalizare este îngrijorător de scăzut, alături de lipsa unor cerințe puternice de aplicare. Regulamentul are o mulțime de derogări pentru importatori, ceea ce riscă să deschidă ușa pentru eludare”, a declarat Adina Georgescu, director pentru energie în cadrul organismului industriei metalurgice Eurometaux.

Analiștii de la S&P Global estimează că schema va aduce anual venituri de 80 de miliarde de dolari pentru blocul european pînă în 2040.

Importatorii de produse din oțel și ciment vor trebui să publice primele rapoarte privind emisiile de dioxid de carbon cauzate de producția bunurilor lor pînă la 31 ianuarie, potrivit normelor publicate miercuri, scrie Financial Times, potrivit Economedia. Alte produse vizate de faza de probă includ electricitatea, hidrogenul, îngrășămintele și aluminiul.

Cînd a fost anunțată pentru prima dată, măsura a provocat consternare în rîndul multor parteneri comerciali ai UE, țări precum India și Brazilia afirmînd că aceasta încalcă normele Organizației Mondiale a Comerțului.

Țări precum SUA și Africa de Sud au declarat că piețele lor ar putea fi expuse riscului de a fi inundate de importuri ieftine de la companii care nu vor fi dispuse să plătească taxa UE.

Domien Vangenechten, consilier politic principal la grupul de reflecție E3G, a declarat că sancțiunile au fost stabilite la 10-50 de euro pe tonă pentru „a stimula importatorii să raporteze emisiile” și că vor fi probabil mult mai mari atunci cînd schema va intra pe deplin în vigoare.

Permisele de emisii de carbon din UE se tranzacționează la un preț de aproximativ 88 de euro pe tonă de emisii. Prețul a crescut de peste trei ori în ultimii trei ani, pe măsură ce Bruxelles-ul a dezvăluit norme de reducere a emisiilor de dioxid de carbon și a redus numărul de permise gratuite acordate poluatorilor.

Directorii industriilor afectate de schemă au declarat că s-a lăsat prea multă flexibilitate pentru ca cele 27 de state membre ale UE să decidă cum să pună în aplicare măsurile și că amenzile pentru importatori ar trebui să fie aceleași cu cele din cadrul sistemului de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), care sunt în prezent de 100 de euro pe tona de emisii de carbon neraportate.

Comisia Europeană a precizat că, atunci cînd schema va fi pusă în aplicare în totalitate, amenzile vor fi în conformitate cu cele impuse în cadrul ETS.

Vangenechten a declarat că complexitatea normelor, care stabilesc, de asemenea, modul în care ar trebui calculate și raportate emisiile, arată că ceea ce încearcă să facă UE este „super complex” și ar putea afecta micii producători din țările în curs de dezvoltare.

„Este o mare povară administrativă cărora unii vor fi mai capabili să îi facă față decît alții. UE a recunoscut într-o oarecare măsură acest lucru … dar nu am văzut prea multe dovezi că acest lucru a fost abordat”, a spus el.

Comisia a susținut că schema va încuraja țările să își lanseze propriile sisteme de comercializare a emisiilor. Turcia și Indonezia au anunțat recent că vor introduce un preț al carbonului.

0
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?