La un secol după filmarea peliculei, prima dintre cele două părţi ale filmului, cu o durată de 3 ore şi 40 de minute (din totalul de 7 ore), va fi prezentată în deschiderea Cannes Classics, o secţiune dedicată filmelor de patrimoniu, au anunţat organizatorii de pe Croazetă, informează agerpres.
Operă majoră şi neclasificabilă, "Napoleon" este venerat de mulţi cinefili şi regizori, nu în ultimul rînd de Francis Ford Coppola, care revine şi el la Cannes, în competiţia festivalului, cu filmul "Megalopolis".
Sub coordonarea Cinematecii Franceze, o echipă restrînsă a adunat aproape 100 de kilometri de fragmente de peliculă împrăştiate în întreaga lume, de la New York şi pînă în Italia şi Danemarca, pentru a reconstitui această versiune, care se doreşte a fi o copie fidelă a operei originale.
Relatînd tinereţea lui Napoleon pînă în primele zile ale campaniei sale din Italia, filmul, proiectat pentru prima dată în 1927, este o epopee uluitoare, plină de inovaţii vizuale şi narative (inclusiv un celebru final în triptic, pe trei ecrane simultan). Bugetul pentru restaurare a fost estimat la o sumă cuprinsă între 2 milioane şi 2,5 milioane de euro.
După Cannes, filmul urmează să fie proiectat "în întregime sub forma unui cine-concert simfonic excepţional, cu 250 de muzicieni de la Radio France", la evenimentul "Seine Musicale" din Paris, pe 4 şi 5 iulie, precum şi la festivalul Radio France din Montpellier, apoi la Cinemateca Franceză şi în cadrul unor festivaluri estivale.
"Va fi lansat la o dată ulterioară în cinematografele franceze şi va fi difuzat pe France Télévisions şi Netflix", precizează un comunicat de presă.
Adăuga comentariu